PNL nu va face o nominalizare de premier la consultările de luni cu președintele Klaus Iohannis. Decizia vine după ce, spun liberalii, în acest moment nu au o majoritate în Parlament.

"Având în vedere că în acest moment nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Național al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier", a transmis Biroul de presă al PNL.

Anterior, același Birou de presă a transmis: "Partidul Național Liberal a decis în ședința  Biroului Executiv Național de azi, că în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL. În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a nu se prezenta cu o propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni".

Totuși, decizia PNL ca premierul nominalizat să fie președintele partidului, Florin Cîțu, nu se modifică.

Joi seară, Biroul Executiv Național al PNL a decis ca la consultările de la Controceni delegația partidului să-l propună pe Florin Cîțu pentru funcția de premier. 

Delegația care va participa la consultările cu șeful statului va fi formată din Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.