Premierul Ludovic Orban susține că social-democrații ar trebui să tacă cel puțin cinci ani de acum înainte pe orice temă legată de justiție, susținând că el nu primește lecții de la aceștia în niciun domeniu.

"Eu, în locul pesediștilor, aș tăcea cel puțin cinci ani de acum înainte pe orice temă legată de justiție. Ei sunt cei care au adoptat legile justiției, în ciuda opoziției vehemente a președintelui Iohannis, a PNL, USR, PMP, ei sunt majoritatea care au adoptat aceste legi care ar fi aruncat în aer justiția, ei au votat pensionarea anticipată a magistraților (...), ei sunt cei care au vrut să treacă de la complete de 2 la complete de 3. (...). Vin ei să ne dea lecții acum. Nu primesc lecții de la PSD, să fie clar. Nici pe buget, nici pe justiție și pe niciun domeniu", a declarat Ludovic Orban.