Ludovic Orban a declarat, pentru Mediafax, că modul în care fiul ministrului Justiţiei a obţinut postul de asistent la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" este "un caz clar de nepotism", afirmând că ministrul conduce instituția, deși nu mai e rector.

”Este un caz clar de nepotism. Este clar, chiar dacă este suspendat (din funcţia de rector - n.r.) el (Tudorel Toader - n.r.) îşi exercită în continuare, chiar informal, influenţa asupra Biroului Executiv şi asupra Consiliului de Administraţie. (...) Informal, el participă la toate întâlnirile acestei structuri şi influenţează deciziile.(...) Cei care au modificat Regulamentul au facut-o ca să îi permită băiatului său să candideze pentru postul de asistent", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru Mediafax.

Orban a afirmat că, potrivit informaţiilor pe care le au liberalii, regulamentul a fost modificat pentru ca fiul lui Tudorel Toader să poată să candideze pentru postul de asistent univeristar pentru că acesta şi-a obţinut doctoratul în drept civil, iar funcţia de asistent era pentru drept penal.

Preşedintele PNL a susţinut că, deşi Tudorel Toader este suspendat din funcţia de rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", informal, participă la întâlnirile structurii executive a Consiliului de Administraţie, Biroul Executiv.

Ludovic Orban a spus că are "puţine aşteptări" de la ministrul Educaţiei, Liviu Pop: "De la Liviu Pop nu am aşteptări, poate se va găsi cineva în Corpul de control care să fie corect şi să acţioneze în baza legii, dar am puţine aşteptări de la domnul Pop".

Senatul Universității Al. I. Cuza a schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să fie scos la concurs postul pentru care a concurat de unul singur Ionuț Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a dezvăluit publicația locală 7Est.

Toader jr. este doctor în drept penal, dar pentru a ocupa funcția trebuia să dețină doctorat în drept civil, astfel că regulamentul a fost modificat pentru a-i permite fiului ministrului Justiției să candideze. În plus, el a fost singurul candidat pentru postul scos la concurs.

Vineri, Ministerul Educației a anunțat că va verifica modul în care a fost organizat și s-a desfășurat concursul pentru ocuparea unui post în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.