Ministrul de Externe a făcut această precizare după o discuție pe această temă cu șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Clasa politică e în fierbere marți, după avertismentul dur lansat luni de Departamentul de Stat al SUA, care a cerut Parlamentului să renunțe la modificarea legilor justiției.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a ajuns marţi dimineaţa la biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cei doi discutând de o reacție după comunicatul de la Washington. Anterior, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a avut o ”întâlnire de dimineaţă” cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul acestuia de la Senat, el precizând că o poziţie publică referitoare la comunicatul Departamentului de Stat al SUA va fi luată în cursul zilei, scrie Mediafax.

După întâlnire, șeful diplomației a declarat: "Nu avem încă declarația. Am avut o discuție. (...) O să fie o comunicare publică din partea Parlamentului", scrie Agerpres.

Toader și Iordache își pasează responsabilitatea

Florin Iordache a declarat luni seara, la TVR, că Departamentul de Stat se referă la modificările propuse de Ministerul Justiției și nu de ceea ce se întâmplă acum în comisia parlamentară specială pe care o conduce. Marți, el a reluat această interpretare proprie a comunicatului.

"Acel mesaj ar trebui citit în integralitate. În acest mesaj se discută despre legile propuse de Guvern. Așa cum ați văzut, noi avem o dezbatere foarte largă și pornim de la niște legi adoptate acum 14 ani, iar întregul sistem juridic din România ne cere să intervenim asupra acestor legi. Dacă există o singură prevedere sau dacă în mesajul care a fost transmis, probabil că vor veni și alte puncte de vedere, dacă există o singură prevedere care încalcă fie independența Justiției, fie discutăm de scăderea luptei împotriva corupției, eu sunt întru totul de acord cu aceste prevederi", a susținut Iordache.

Tudorel Toader are însă o opinie contrară, susținând că Departamentului de Stat face referire exclusiv la proiectul de lege aflat în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale şi asumat ca iniţiativă parlamentară.

 

"Am citit comunicatul și găsesc două direcții de exprimare: în prima parte se exprimă îngrijorarea privind modificările din legile justiției, care ar putea slăbi independența judiciară. A doua ipoteză, de data aceasta în lectura mea, nu se mai referă la tot pachetul de legi, ci se referă doar la anumite propuneri legislative de natură să slăbească statul de drept, să pună în pericol lupta anticorupție. În lectura pe care am dat-o eu, prima parte se referă la tot pachetul de legi, iar a doua parte la anumite propuneri”,

 

a mai spus ministrul.

"Departamentul de stat se exprimă cum şi cât i se permite", a mai declarat Tudorel Toader.