Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea, acesta din urmând având posibilitatea să ceară revocarea ordinului.

Gabriel Oprea rămâne fără titlul de doctor în drept, după ce ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat vineri ordinul de retragere a tilului de doctor al fostului vicepremier: " Se retrage titlul de doctor în domeniul drept, acordat domnului Oprea M. Gabriel de către Universitatea din București, conferit prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3467/16.03.2001", se arată în documentul postat pe site-ul Ministerului Educației, relatează Mediafax.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunțat, luni, că se va adresa instanței după ce CNATDCU i-a respins contestația la verdictul de plagiat, susținând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că nu s-a numit singur doctor.

"Situația mea a fost evaluată nu după legea din 2000, când am susținut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislația anului 2000. Mai mult, noțiunea de „plagiat” a fost definită în legislație abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susținut teza. (...) Pe subiectul doctoratului, am astăzi două hotărâri emise de instituțiile statului român, hotărâri care sunt amândouă valabile, dar care se bat cap în cap", a susținut Gabriel Oprea.