Nicușor Dan exclude varianta ca Dacian Cioloș să intre în PNL după parlamentare, considerând că ar fi indicat să continue în poziția de premier, în calitate de independent, susținut de o majoritatea parlamentară din care va face parte și USR.

După alegerile parlamentare există două opțiuni politice, un guvern în jurul lui Liviu Dragnea și un guvern în jurul lui Dacian Cioloș, a declarat, vineri, la Constanța, Nicușor Dan.

"Credem că un guvern în jurul PSD este varianta cea mai proastă pentru România, care poate să ducă România câțiva ani înapoi, care poate să afecteze întreg sistemul de justiție. Ne-a speriat foarte tare șirul de declarații cu privire la amnistia penală și fiscală, este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în România, ca nimeni să nu mai răspundă pentru fapte de corupție. Sunt în momentul de față politicieni și de la PSD și de la PNL și de la sateliții lor care însumează mai mult de 100 de ani de pușcărie și un prejudiciu mai mare de un miliard de lei. Amnistia penală și fiscală înseamnă să ștergem cu buretele aceste fapte”, a afirmat Nicușor Dan, potrivit News.ro.

El a mai spus că USR îl susține pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier și că partidul pe care îl conduce nu va face alianțe cu alte formațiuni care vor avea aceeași opțiune pentru postul de prim-ministru.

Întrebat dacă USR îl va mai susține pe Dacian Cioloș în cazul în care acesta se va înscrie în PNL, Nicușor Dan a răspuns: "Exclud varianta intrării domnului Cioloș în PNL. Cred că ar fi un mare câștig pentru România ca domnia sa să continue la cârma Guvernului României și cel mai echilibrat mod de a o face este să rămână independent de partidele care susțin acest guvern. În ipoteza în care domnia sa întrunește o majoritate care  îl susține pentru un nou mandat de prim-ministru exclud ipoteza ca el să intre în PNL”.

Dacian Cioloș și-a pus problema să preia conducerea PNL după alegerile din 11 decembrie, dar nu a luat o hotărâre în acest sens, precizând, joi seara, la Realitatea TV, că, în momentul de față pentru el e importantă constituirea unei majorități PNL și USR pentru a guverna.