Birourile permanente reunite ale celor două Camere au stabilit miercuri calendarul primei angajări a răspunderii de către Guvernul Orban.

Potrivit deciziei, amendamentele la cele trei pachete de legi pe care Guvernul Orban urmează să și le asume se depun până joi, ora 10:00, urmând ca de la ora 12:00 plenul reunit al Parlamentului să se reunească în ședință.

„Au fost propuse spre dezbatere și adoptare proiectele de lege pentru care Guvernul urmează să-și angajeze răspunderea în Parlament. Vorbim despre proiectul de modificare a legilor justiției, în sensul amânării pensionării anticipate a magistraților, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, vorbim despre creșterea vechimii pentru accederea la Institutul Național de Magistratură al Magistraților, de la doi la patru ani, despre situațiile legate de completele de judecată formate din trei magistrați la instanțele de apel. (...) Având în vedere disfuncționalitățile grave care ar avea loc în actul de justiție, Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru prorogarea acestor termene și urmează să își angajeze răspunderea în Parlament pentru adoptarea acestuia în regim de urgență”, a anunțat șeful de Cancelarie al premierului, Ionel Dancă.

Un alt proiect pentru care Guvernul își asumă răspunderea este abrogarea OUG 51/2019 privind transportul gratuit intrajudețean pentru elevi și persoane cu diazbilități.

În final, Dancă a anunțat că al treilea proiect de lege pentru care Guvernul își va asuma răspunderea este cel privind plafoanele bugetare pe anul 2020.

Senatorul PSD Robert Czanciuc a anunțat că social-democrații vor depune un amendament pentru anularea asumării răspunderii pe Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după ce prevederile privind pensionarea anticipată și trecerea de la completurile de 2 judecători la cele de 3 judecători au fost deja adoptate de Parlament.