Mircea Dumitru a declarat, într-un interviu pentru Revista 22, că ministrul de Interne, Petre Tobă, ar trebui să fie demis, dacă se va stabili că a plagiat. Opinia sa este împărtășită și de premierul Dacian Cioloș.

Întrebat dacă Petre Tobă ar trebui demis, dacă va primi un verdict de plagiat de la CNATDCU, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a răspuns: "Absolut".

Întrebat dacă și premierul Dacian Cioloș împărtășește această opinie, ministrul a răspuns afirmativ.

"Sunt convins că împărtășește această opinie. N-am avut o discuție despre acest lucru în mod direct, pentru că nu s-a pus această problemă atunci când mi-a oferit portofoliul, însă eu însumi am ridicat chestiunea și am spus că sunt foarte neliniștit, că sunt într-o poziție inconfortabilă să accept o astfel de poziție, foarte onorantă de altfel, atunci când există aceste suspiciuni foarte bine argumentate și credibile - cel puțin din ce am văzut în presă", a declarat Mircea Dumitru pentru Revista 22.

"Dacă se dovedește că este vorba de plagiat, în măsura în care nu vor fi luate măsuri administrative și politice, eu mă retrag din acest guvern. Fără niciun fel de rezervă, i-am comunicat asta și d-lui prim-ministru Cioloș", a mai spus el.

Rugat să comenteze decizia unor "doctori", în special de la Academia lui Oprea, de a solicita retragerea titlurilor, Dumitru consideră că aceștia vor să evite "un oprobriu public, un vot de blam" care ar apărea în cazul unui verdict de plagiat dat de Consiliu.

"Cred că este vorba de dorința de a se pune la adăpost, dacă mai poate fi vorba de așa ceva, de un verdict public în care ar putea apărea decizia de plagiat. Nu știu exact în momentul de față dacă e vorba de un plagiat, pentru că nu există încă o analiză a Comisiei și un verdict dat de Consiliul general. Pot să spun însă că am văzut analize făcute de ziariști sau alte persoane, care mi s-au părut foarte consistente și convingătoare", a afirmat Dumitru, adăugând că, în calitate de ministru, nu se poate pronunța în mod oficial înainte de verdictul CNATDCU.