Fostul premier și actualul Secretar General al Guvernului, deputatul Victor Ponta, este de părere că un singur moment de astăzi va rămâne în istorie: "bucuria PSD-ului că a dat jos un guvern PSD".

Victor Ponta spune că nu a mai văzut așa control și așa spaimă la oameni cum a fost astăzi în Parlament și este dezamăgit de modul în care ziua de miercuri va rămâne în istorie: cu bucuria PSD-ului că a trecut o moțiune împotriva PSD.

"Un singur moment de azi va rămâne în istorie: bucuria PSD-ului că a dat jos guvernul PSD. Eu așa ceva nu pot să înțeleg. Mi se pare că suntem în bucuria nebunilor", a spus Ponta.

"Dezamăgit sunt pentru că am văzut colegii de la PSD bucurându-se că au trecut moțiunea împotriva PSD. Eu cred că PSD azi a pierdut, dar poate câștigă România. Cine știe? Poate ne învățăm minte", a mai completat acesta.

Victor Ponta spune că acum liderul PSD Liviu Dragnea "are toată puterea" și l-a sfătuit să o folosească "mai bine decât a făcut-o în ultimele șase luni".

"Liviu Dragnea are toată puterea. Să o folosească mai bine decât a folosit-o în ultimele șase luni. În acest moment, domnul Dragnea este PSD", a spus Ponta.

Exclus din PSD

Victor Ponta a fost exclus din Partidul Social Democrat dat fiind faptul că l-a susținut pe premierul Sorin Grindeanu. Acesta a menționat că nu vrea să plece, întrucât este membru PSD de 16 ani, dar va respecta decizia partidului.

"Eu cred că viața nu se termină dacă nu mai ești membru al PSD. Sunt român și voi face ce pot pentru România", a spus Ponta referitor la acest lucru.

De altfel, SG al Guvernului a spus că va sta lângă premier până va veni noul prim ministru.

Votul la vedere, principalul vinovat

Ponta consideră că moțiunea de cenzură a trecut pentru că Dragnea a pus presiune pe social-democrați să voteze "la vedere".

"S-a votat sub o mare presiune. Oamenii erau disperați, au avut 3 sau 4 filtre de control. Eu am arătat cum am votat, am votat contra. (...) Puteam să asigurăm votul secret și atunci aveam 40-50 de voturi împotrivă. Domnul Dragnea a avut votul controlat", consideră fostul premier.

În opinia să, Sorin Grindeanu "are foarte mult potențial pentru viitor" deoarece "a încercat o ruptură necesară în PSD, între trecut și viitor, între un mod de a face politică care îți aduce foarte multă ură".