Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Petro Poroșenko, la solicitarea acestuia. Principala temă de discuție a fost Legea Educației recent adoptată și care-i afectează pe etnicii români din Ucraina.

"Președintele României a exprimat în termeni fermi nemulțumirea față de adoptarea Legii, care produce efecte negative asupra dreptului la educație în limba maternă al persoanelor aparținând minorităților din Ucraina, inclusiv cea română. Președintele Klaus Iohannis a arătat că, înainte de acest demers, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanții minorităților naționale din Ucraina și cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În discuția cu Poroșenko, Iohannis a reiterat poziția părții române cu privire la faptul că Articolul 7 al Legii, așa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă.

El i-a solicitat omologului de la Kiev ca Ucraina să-și respecte angajamentele asumate constant față de partea română privind respectarea normelor și standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Totodată, șeful statului a atras atenția că "este important ca nivelul și calitatea învățământului în limba română să nu fie afectate de noile norme, punctând faptul că învățarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minoritățile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităților".

La rândul său, președintele Ucrainei a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române și a transmis angajamentul ferm al autorităților ucrainene pentru găsirea unei soluții la problemele create de adoptarea legii, "astfel încât drepturile persoanelor aparținând minorității române de a învăța în limba lor maternă să nu fie afectate".

Poroșenko a dat asigurări că Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la Legea Educației, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată.

În acest context, președintele Petro Poroșenko a reiterat invitația adresată președintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina.

"Președintele României a subliniat că această vizită, care trebuia să aibă loc în luna octombrie și care a fost amânată de partea română ca urmare a situației create de adoptarea Legii Educației, va avea loc după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de actul normativ menționat", precizează Administrația Prezidențială.

Convorbirea telefonică are loc după vizita de săptămâna trecută a șefului diplomației ucrainene la București. Într-o conferință comună de presă cu Teodor Meleșcanu, Pavel Klimkin a explicat că Legea educației nu restrânge dreptul minorităților de a învăța în limba maternă, ci le oferă posibilitatea unei mai mari implicări în societate.

Klimkin a anunțat că l-a informat pe omologul român că în lege există o derogare - la art. 7, paragraful 4 - care se referă la predarea în limbile statelor membre UE.