Fostul premier Victor Ponta a afirmat că noul proiect Pro România reprezintă o alternativă la oferta partidelor, proiectul lansat fiind un partid social liberal, transmite Agerpres.

„Am vrea, în primul rând, să oferim o alternativă la ceea ce înseamnă, în acest moment, oferta politică de pe piață, singurul partid în care eu am acționat, PSD, confiscat de o persoană și de un grup, care folosește PSD și voturile oamenilor pentru interese personale și interese meschine, dincolo de faptul că sunt personale. Opoziție care nu există și care n-are cum să-și revină; nu vreau să intru mult în detalii, dar singurele idei economice de la PNL sunt chiar mai de stânga decât ale actualului PSD. Iar actualul PSD, cel pe care eu am încercat atâția ani să-l fac un partid de centru, social-democrat, modern, a ajuns să promoveze politici care mai există doar în Venezuela sau în țări care ajung acum la copilăria socialismului”, a spus duminică Ponta, într-o conferință de presă, la care au participat și deputații Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu.

Ponta a afirmat că atât el, cât și Cîmpeanu și Constantin s-au despărțit de „forțe politice care, în acest moment, nu mai reprezintă o schimbare” și doresc să ofere ceea ce „nu există în acest moment pe scena politică și publică românească”.

„Nu vreau să vă zic decât că ne-am gândit împreună destul de mult, ne-am mai sfătuit și cu alți oameni, unii prezenți, alții care nu sunt prezenți, despre ce înseamnă un start up party într-o Românie care se schimbă, ce înseamnă o mișcare politică modernă în care să nu mai vedeți — eu unul nu mai vreau, după 16 ani — nici CEx-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Vrem, pur și simplu, să oferim ceea ce nu există în acest moment pe scena politică și publică românească”, a mai spus Ponta.

Cei trei deputați au anunțat lansarea unui nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor. În sală s-a aflat și deputatul PMP Valeriu Steriu, care a precizat că a venit în calitate de „prieten”, potrivit Agerpres.

Constantin a explicat că partidul încă nu este înregistrat legal, instanța urmând să se pronunțe după „mai multe termene”.