Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Mircea Drăghici, a afirmat joi că legea nu permite decât secții diferite de vot la europarlamentare și referendum. Dar legea referendumului spune exact invers.

„Legea nu ne permite decât secții de votare diferite. Aduceți-vă aminte că, atunci când a fost organizat un referendum în paralel cu orice alt scrutin electoral, au fost secții de votare diferite”, a spus Mircea Drăghici.

Dar Legea referendumului, la articolul 15/1, prevede că în condițiile în care cele două scrutine se desfășoară simultan, ele se realizează în cadrul acelorași secții de votare, notează HotNews.ro.

Declarația lui Drăghici a venit în contextul în care senatoarea USR Florina Presadă atrăgea atenția că PSD pregătește o Ordonanță de urgență prin care să separe secțiile de vot la alegerile europarlamentare și la referendum, deși cele două scrutine vor avea loc în aceeași zi.

Președintele Klaus Iohannis a decis să convoace referendumul pe justiție în ziua alegerilor europarlamentare, pe 26 mai, anunțau marți reprezentanții asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale prezente la Palatul Cotroceni pentru consultări.

 

Legea referendumului a fost modificată în 2009, când a avut loc referendum pentru parlamentul unicameral odată cu alegerile prezidențiale, amintește HotNews. Decizia a fost luată după ce, cu doi ani în urmă, în 2007, la primele alegeri europarlamentare, președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, a convocat referendum pentru votul uninominal, însă guvernul a decis ca secțiile să fie separate. Consultarea populară nu a îndeplinit astfel cvorumul de prezență.