Decizia ministrului Educației de a organiza concurs pentru posturile de directori de școli nu e pe placul PSD. Florin Pâslaru crede că e o încercare de a schimba directorii de școli pe alte criterii decât cele legate de profesionalism.

UPDATE

Comisia de învățământ din Senat, prezidată de fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu (PSD), a modificat pe ascuns un proiect de lege esențial pentru mii de școli, scrie Hotnews.ro.

Comisia a introdus un amendament prin care amână organizarea concursului de director și director adjunct de școală, ce urmează să se desfășoare în octombrie, până la vacanța de vară din 2017. Proiectul, odată aprobat, ar stopa concursurile organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru și ar da viitorului ministru din guvernul rezultat după alegeri puterea de decizie.

Proiectul de lege intră lunea viitoare în plenul Senatului. 

+++

Pentru prima dată în opt ani, Ministerul Educației va organiza concurs pentru posturile de directori de școli, Mircea Dumitru precizând că "după 10 ani de intruziune politică în școală, credem că este momentul pentru reprofesionalizarea învățământului școlar".

Decizia sa nu este susținută de PSD. Liderul deputaților social-democrați, Florin Pâslaru, a prezentat, joi, motivele pentru care partidul se opune concursului: calendarul propus este foarte strâns, metodologia organizării a fost publicată abia pe 10 septembrie, în condițiile în care concursul ar trebui să aibă loc pe 12 octombrie, și tot pe 10 septembrie fiind și publicată și bibliografia pentru concurs.

Pâslaru a susținut că procedura anunțată verbal de Mircea Dumitru încalcă "flagrant" mai multe principii prevăzute în Legea 1/2011: principiul descentralizării (concursul trebuia organizat de către unitățile de învățământ prin Consiliu de Administrație – art. 257, alin. 2), principiul egalității de șanse (prin excluderea actualilor directori care, din motive obiective, nu ar putea participa la concurs, dând posibilitatea unor persoane care nu au susținut concursul să ocupe funcțiile respective, prin decizii de detașare) și principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare (neexistând dezbateri publice sau consultări cu reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și autorităților publice).

O altă obiecție este legată de faptul că înlocuirea directorilor după începerea anului școlar ar afecta procesul de învățământ și continuitatea activității manageriale.

Deputații social-democrați susțin că metodologia este netransparentă, suspectând că ar putea fi "un paravan pentru schimbări ale directorilor de școli bazate pe alte criterii decât cele de profesionalism, punerea actualilor directori de școli în imposibilitatea de a mai candida pentru funcțiile pe care le dețin, iar pentru atingerea acestor scopuri ministrul Mircea Dumitru depășește mandatul asumat de către actualul Guvern prin programul de guvernare, aprobat de Parlament la învestirea acestuia”.

În contextul în care au mai existat voci, inclusiv din interiorul sistemului de învățământ, care au criticat organizarea concursului, Mircea Dumitru a declarat, marți, pentru News.ro, că nu va avea loc o bulversare a sistemului.

"Ultimele concursuri pentru directori le-am avut acum opt ani, deci nu se poate spune că ne-am fi grăbit. Opt ani de zile a așteptat sistemul ca să ajungem la implementarea unor măsuri care să arate profesionalism. Dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatică dedicată, în perioada 13 septembrie - 2 octombrie, potrivit Procedurii de înscriere electronică, disponibilă pe site-ul inspectoratului școlar județean", a precizat ministrul Educației.

Miercuri seara, la Realitatea TV, Dumitru a explicat că metodologia concursului pentru directorii de unități școlare a fost discutată și aprobată în septembrie 2015.

 

"A fost discutată cu inspectorii, cu sindicatele, a fost acceptată, a fost agreată de către toate părțile care au luat parte la această discuție. Potrivit legii, condițiile care sunt puse acolo sunt condiții care apar în Legea educației naționale. Nu sunt condiții pe care le-am pus eu arbitrat. Pe de altă parte, sunt convins că un concurs, chiar dacă nu este organizat în condiții perfecte, este mult mai bun decât o desemnare arbitrară prin voință politică",

a afirmat el. 

Ministrul Educației și-a exprimat speranța că, până la jumătatea lunii decembrie, vom avea directori care "sunt numiți în urma unui concurs public, care vor avea un contract de management și care vor da seamă consiliilor de administrație și celor care încheie contractul".

Totodată, Dumitru este de părere că ar trebui limitat mandatele unui director, după modelul rectorilor.

"Există directori care ocupă funcție de 20 de ani. Este un lucru care nu trebuie acceptat. Prin analogie, un rector al unei universități nu poate să aibă decât cel mult două mandate și cred că ar trebui să reglementăm chestiunea și la nivelul pre-universitarului în același fel. Este părerea mea", a spus Mircea Dumitru.