Ramona Săseanu, de la TVR Craiova, a fost votată luni de conducerea PNL să preia șefia interimară a Televiziunii publice, au declarat surse din cadrul PNL pentru EURACTIV România.

Potrivit unor surse prezente la ședință, propunerea a fost anunțată de președintele PNL, Ludovic Orban, și supusă la vot. Singurul care s-a abținut a fost Marian Petrache, fostul șef al CJ Ilfov.

Ramona Săsean a intrat în în presă din 1995, iar din 1998 a fost reporter la Pro TV, iar apoi corespondent în zona Olteniei. În 2001 a revenit la TVR Craiova. 

Pe 11 aprilie, Alianța USR PLUS a decis să sprijine candidatura lui Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societății Române de Radiodifuziune. (Detalii aici)

+++

Pe 8 aprilie, Comisiile de Cultură din Parlament au respins rapoartele de activitate ale Televiziunii publice și Radioului public, acesta fiind primul pas pentru dizolvarea conducerii celor două instituții.

Rapoartele ar trebui să ajungă în această săptămână în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului unde vor fi dezbătute și votate. Legea prevede că, dacă acestea sunt respinse, conducerea este dizolvată.