PNL și PSD au anunțat că susțin Guvernul Cioloș, dar social-democrații au avertizat că vor sancționa orice derapaje.Kelemen Hunor a declarat că va propune grupurilor reunite ale UDMR să voteze Cabinetul,dar a spus că PSD a rămas la putere prin Dâncu.

"Partidul Național Liberal va vota la învestitură echipa domnului prim-ministru desemnat, Dacian Cioloș, și va sprijini în continuare proiectele, atât timp cât avem convingerea că ele sunt în folosul oamenilor și corespund așteptărilor populației, pentru că populația are așteptări foarte mari și s-a și ajuns, de altfel, în această situație cu un guvern de tehnocrați", a declarat Vasile Blaga, într-o conferință de presă, susținută alături de Alina Gorghiu și Dacian Cioloș.

"Ne-a prezentat un decalog, un set de priorități pe care guvernul domniei sale îl are în vedere în anul care începe, se pare, de săptămâna viitoare, de la învestirea Guvernului. Ne bucurăm că acest set de priorități se suprapune peste programul de guvernare al Partidului Național Liberal, motiv pentru care n-avem nicio ezitare în a spune că parteneriatul dintre PNL, guvernul tehnocrat condus de premierul Cioloș și președintele Klaus Iohannis este un proiect prioritar pentru PNL", a afirmate copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu.

Ea a mai spus că PNL va susține "orice proiect care este spre binele României".

Dragnea: Vom sancționa sever orice derapaj

Comitetul Executiv Național al PSD recomandă parlamentarilor social-democrați să voteze în favoarea învestirii Guvernului Cioloș, dacă miniștrii desemnați vor avea o prestație bună în timpul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, a anunțat, duminică seara, președintele Liviu Dragnea.

"În ce privește susținerea ulterioară a Guvernului, PSD își rezervă dreptul de a monitoriza activitatea fiecărui ministru și minister în parte, precum și activitatea Guvernului în ansamblu, pentru a ne asigura că valorile, principiile, măsurile, angajamentele pe care noi le-am luat în ultimii ani vor fi respectate și de viitorul Guvern. Orice derapaj de la angajamentele prezentate în programul de guvernare și de la angajamentele prezentate în cadrul discuțiilor de azi va fi sancționat foarte serios de către PSD", a spus el, după ședința CExN.

Kelemen Hunor: PSD rămâne la guvernare prin Hâncu

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că va propune grupurilor reunite ale Uniunii susținerea pentru învestitură a Guvernului Cioloș, chiar dacă, în opinia sa, PSD a rămas la guvernare prin Vasile Dâncu, nominalizat ca vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale.

”Așa cum am văzut numele miniștrilor, un lucru este clar, Guvernul Cioloș va avea voturile necesare pentru învestire și va avea o majoritate largă asigurată pentru următorul an, din acest punct de vedere nu cred că vor fi probleme. Majoritatea celor propuși sunt tehnocrați, adică nu au avut o activitate politică, dar există și excepții”, a declarat Kelemen Hunor pentru Mediafax.

”Am constatat că PSD a rămas la guvernare în continuare (...) Cel mai puternic și important minister, cel al Dezvoltării Regionale, condus de cea mai importantă persoană după cea a premierului, cu cel mai mare buget și care controlează și administrațiile, deconcentrate, prefecturi este și rămâne la PSD, prin Vasile Dâncu. Cu tot respectul pentru el, este profesor, sociolog extraordinar de bun, dar este strategul lui Liviu Dragnea, a fost al lui Ponta, al lui Geoană, este un om de stânga, din Grupul de la Cluj, este pesedist, este social-democrat. Cred că din acest motiv, PSD rămâne în acest guvern în continuare”, a mai spus liderul UDMR.