Membrii Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță  Alimentară (ENVI) au votat marți, 14 aprilie în favoarea unei opinii care solicită ca un număr de cinci domenii legate de sănătate să fie excluse de la negocierile dintre UE și SUA pentru Parteneriatul Transatlantic (TTIP). 

Cu 59 de voturi pentru, opt împotrivă și două abțineri, eurodeputații au aprobat ca serviciile de sănătate publică, organismele modificate genetic (OMG), utilizarea hormonilor în sectorul bovinelor, legislația privind produsele chimicale (REACH) și clonarea să fie excluse de la negocieri.

Raportul ENVI face apel la asigurarea principiului precauției în cooperarea legislativă, creșterea transparenței- în linie cu recomandările Ombudsman-ului European și se opune clauzei de soluționare a disputelor stat-investitori (ISDS), potrivit EurActiv.com.

Raportul, de asemenea, subliniază că alte diferențe substanțiale legate de alimentație și agricultură, între UE și SUA, trebuie luate în considerare în cadrul negocierilor, ca de exemplu chestiuni legate de incertitudine științifică și asumarea riscurilor. 

Între 20 și 24 aprilie va avea loc a noua rundă de negocieri între UE și SUA pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP).

Citește articolul integral pe EurActiv.com