Publicația germană Der Spiegel a avut acces în exclusivitate la documentele ofițerului irakian care a planificat crearea statului islamic din Siria. Potrivit jurnaliștilor, organizația care aparent pare condusă doar de fanatismul religios, este de fapt o organizație extrem de bine calculată, cu acțiuni meticuloase. 

Când "creatorul” Statului Islamic (SI), Haji Bakr, a murit, a lăsat în urmă planurile Statului Islamic, pe care intenționa să le păstreze secrete.

Un dosar plin de manuscrise, organigrame, liste și programe care descriu minuțios modul în care un stat poate fi subjugat treptat, au fost făcute publice în exclusivitate de publicația germană Der Spiegel.

Cele 31 de pagini  (Sursă foto: Der Spiegel) dezvăluie numeroasele căi de acțiune, majoritatea testate deja de alții iar altele nou concepute special pentru situația anarhică a teritoriilor siriene, controlate de rebeli.

O mare parte a informațiilor referitoare la statul islamic a venit chiar de la luptătorii care dețineau bazele de date ale administrației interne și care au fost apoi confiscate în Bagdad. Însă niciodată aceste date nu au putut explica ascensiunea rapidă de care s-a bucurat gruparea extremistă în ultimii ani.

Astfel, este pentru prima dată când documente precum cele semnate de Haji Bakr fac lumină în cazul organizării și modului de funcționare al Statului Islamic, precum și  față de rolul jucat de oficialii guvernului condus de fostul dictator, Saddam Hussein.

Mai exact, documentele arată clar modul în care a fost planificată preluarea zonei de nord a Siriei. După luni de cercetare efectuate în Siria, jurnaliștii de la Der Spiegel arată că instrucțiunile lăsate de Haji Bakr au fost respectate în tocmai, cu meticulozitate.

Documentele fostului ofițer irakian au fost mult timp ascunse într-o casă din nordul Siriei. Ipoteze privind existența acestora au fost făcute publice, la scurt timp după moartea acestuia. Astfel, în aprilie 2014, o singură pagină din dosar a fost vândută în Turcia, unde Spiegel a putut să o examineze pentru prima dată.

Cea mai mare preocupare a noastră a fost ca aceste planuri să nu cadă în mâini greșite, riscând ca acestea să nu fie niciodată cunoscute,

a declarat sub anonimat persoana care a găsit notițele lui Haji Baker.


  • Master Planul unui Stat Islamic

În 2012, cu ocazia unei călătorii în Siria, Haji Bakr, de naționalitată irakiană a venit cu un plan care la început părea absurd: existența unui Stat Islamic care urma să ocupe cât mai multe teritorii în Siria, de unde ar fi invadat apoi Irakul.

În acest sens, Bakr și-a stabilit reședința într-o casă din Tal Rifaat, la nord de Alep. Orașul s-a dovedit o alegere bună. În anii 1980, mulți locuitorii au plecat să lucreze în țările din Golf, în special în Arabia Saudită, de unde au venit cu convingeri radicale și numeroase contacte.

În 2013, Tal Rifaat ar fi devenit bastionul SI "în provincia Alep, cu sute de luptători staționați în acele regiuni”.

Acolo, Stăpânul Umbrelor, cum era numit Haji Bakr, ar fi schițat structura Statului Islamic, până la nivel local, trasând cu pixul liste și planuri referitoare la dominația acestei regiuni, pe hârtii care purtau (coincidență sau nu) chiar antetul Ministerului Apărării din Siria.

Bakr a așternut astfel pe hârtie un plan măreț, un fel de "testament" care urma să fie preluat apoi de urmașii săi.

Nu este vorba de un manifest al credinței ci de un plan tehnic extrem de precis, al unui stat islamic al organizațiilor secrete, un califat condus de o organizație asemănătoare agenției de informații interne, Stasi, din Germania de Est.

Planul a fost implementat  și urmat cu o uimitoare precizie. Gruparea și-a recrutat adepții sub pretextul deschiderii unor birouri Dawah, a unui centru de misionarism islamic.

Dintre cei care au participat la prelegerile și cursurile dedicate vieții islamice, două, trei persoane erau selectate și apoi antrenate să spioneze satul sau regiunea din care făceau parte, pentru a  obține o gamă largă de informații.

În acest scop, Haji Bakr a întocmit liste compilate referitoare la:

- Lista familiilor influente,

- Numele persoanelor influente din cadrul acestor familii,

- Sursele de venit ale acestor persoane,

- Numele și numărul brigăzilor de rebeli din satele respective,

- Numele liderilor acestor brigăzi și orientarea lor politică,

- Activitățile ilegale desfășurate de aceste organizații (potrivit Sahriei), care ar fi putut fi utilizate pentru șantaj, în cazul în care va fi necesar.

Spionii erau învățați să găsească secretele cele mai murdare, care ar fi putut fi folosite mai apoi ca șantaj.

Îi vom numi pe cei mai inteligenți, precum Sharia Sheikh, susținea Bakr. Îi vom instrui pentru o vreme și apoi îi trimitem în aceste regiuni.

Acesta a adăugat că mai mulți "frați" vor fi selectați în fiecare oraș, urmând ca aceștia să se  căsătorească cu fiicele familiilor influente, în scopul de a "asigura penetrarea acestor familii fără știrea lor".

Spionii s-au angajat astfel să afle cât mai multe detalii referitoare la: câte familii erau practicante active ale islamului, cărei școli islamice aparțin, câte moschei există, cine sunt imamii, câte soții și copiii au aceștia și ce vârste au, dacă s-au opus vreodată regimului și ce poziție au adoptat față de jihad sau câți oameni din sat sunt campioni ai democrației? 

Majoritatea informatorilor lui Bakr au fost tineri în jurul vârstei de 20 de ani.

Pe lângă meticoloasa listă care conține responsabilitățile și cerințele de raportare, care includ supravegherea, spionajul, crimele și răpirile, organigramele și listele lui Bakr se referă și la domenii precum finanțe, școli, mass-media și transportul.

Nucleul statului Islamic, care funcționează ca un mecanism de ceas, demonic, se bazează pe o structură celulară, de comando, concepute pentru a răspândi frica.

De la bun început, planul și-a propus ca serviciile secrete jihadiste să funcționeze în paralel, chiar și la nivel de provincie. Un department general de informații secrete era astfel structurat încât toată lumea stătea cu ochii pe toată lumea, singurul scop fiind supravegherea si controlul.

Pentru Haji Bakr, Dumnezeu și credința mususlmană, care numără aproximativ 1.400 de ani, sunt doar unelte care i-au servit ca scop aranjării, după bunul plac, al mărețului său plan.

 

  • Începuturile în Irak

Bakr a modificat practic ceea ce a învățat în trecut, în timpul guvernării lui Saddam Hussein, când toată lumea era spionată de un imens aparat de securitate. Acesta, considera că fanatismul religios nu este suficient pentru a obține victoria dar a susținut ideea exploatării credinței altora.

Bakr a fost "un naționalist, nu un islamist", susține jurnalistul irakian Hisham al-Hashimi. "Colonelul Samir", cum îl numește Hashimi, "a fost extrem de inteligent, ferm și cu o logică excelentă".

Bakr a devenit treptat unul dintre liderii militari de seamă din Irak, care a fost însă reținut în perioada 2006 – 2008 în închisorile federale ale SUA, Camp Bucca și Abu Ghraib.

Supraviețuitor al valurilor de arestări și ucideri comise în unitățile speciale americane și irakiene care amenințau existența organizației precursoare a Statului Islamic, în 2010, Bakr și-a crescut influența într-un cerc restrâns de jihadiști.

În afara etichetei jihadiste, Statul Islamic are foarte puține în comun cu gruparea predecesoare, Al-Qaida. Nu are, în esență, nimic religios în acțiunile sale, în planificarea strategică, schimbarea fără scrupule a alianțelor și propagandă pusă la punct cu mare precizie.

Credința, chiar și în forma sa cea mai extremă, rămâne doar unul dintre numeroasele mijloace prin care Statul Islamic își urmărește scopul constant, acela al extinderii puterii cu orice preț.


  • Punerea în aplicare a Planului

Extinderea SI a început discret. Birourile Dawah care au fost deschise în mai multe orașe din nordul Siriei, în primăvara anului 2013, au fost trecute cu vederea de mulți:

Eu nici nu l-am observat la început, relatează un tânăr activist pentru drepturile civile.

Oricine avea acces liber la orice dorea. Oricum noi n-am fi bănuit că altcineva, în afara regimului, ne-ar putea amenința. Doar când luptele au izbucnit în ianuarie, am aflat că Daesh, acronimul arab pentru SI, avea de fapt închiriate mai multe apartamente în care putea stoca armament și își putea ascunde oamenii.

Situația a fost similară în orașele din al-Bab, Atarib și Azaz. Birouri Dawah s-au deschis astfel în țara vecină, în provincia Idlib, la începutul anului 2013, în orașele Sermada, Atmeh, Kafr Takharim, al-Dana și Salqin, SI extinzându-și astfel prezența în regiune.

La sfârșitul anului 2012, tabere militare au fost ridicate în mai multe locuri. Inițial, nimeni nu știa cine conduce grupurile jihadiste, compuse din tunisieni (care reprezentau o treime din total), arabi, turci, egipteni, irakieni și, în număr mai mic, ceceni, europeni și indonezieni.

Mai multe detalii privind organizarea Statului Islamic, pot fi consulate în ediția integrală a Spiegel.de