Majoritatea condamnaților pentru corupție din România spun că au fost motivați de posibilitatea de a oferi o viață mai bună familiilor, și nu de câștigul financiar și neagă că ar fi făcut ceva greșit, potrivit unui studiu dat publicității de Ministerul Justiției, potrivit Mediafax.

Potrivit studiului intitulat "Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției", cei mai importanți factori explicativi pentru acest fenomen sunt normele personale privitoare la corupție și beneficiile așteptate în urma angajării în acte de corupție

Cele mai importante beneficii care i-au motivat pe cei condamnați pentru corupție au fost satisfacția și gratificarea personale, precum și posibilitatea de a oferi o viață mai bună familiilor, și nu câștigul financiar.

Analizele arată că factorii care par să stea la baza corupției pot fi comparabili cu factorii care stau la baza lipsei de integritate în general.

Deși ceilalți factori propuși care au avut legătură cu corupția nu au explicat comportamentul corupt la fel de bine precum normele personale și așteptările de beneficii, aceștia pot avea totuși un efect indirect. De exemplu, deși nemulțumirea salarială nu a influențat direct intenția de corupție, aceasta a avut legătură cu normele personale, ceea ce înseamnă că este posibil ca nemulțumirea salarială să influențeze norme personale privind corupția, care, la rândul lor, influențează comiterea de fapte de corupție (i.e., persoanele care sunt nemulțumite de salariile lor se simt mai puțin vinovate când comit acte de corupție).

S-a constatat de asemenea că persoanele care vedeau mai multe oportunități de a comite fapte de corupție simțeau o obligație morală mai mică de a se abține de la fapte de corupție.

Nivelul scăzut al încrederii în sistem care este întâlnit în țările post-comuniste poate servi de asemenea ca justificare pentru "a fura de la stat", a mai relevat studiul.

Majoritatea respondenților nu neagă faptele sau acțiunile pentru care au fost condamnați, însă neagă că ar fi făcut ceva greșit. Conform propriilor norme, acțiunile lor nu constituie corupție. Ei neagă că ar fi căutat beneficii când au comis actele de corupție, iar în măsura în care admit că ar fi căutat unele benficii, acestea ar fi fot pentru familiile lor sau pentru celelalte persoane relevante.

Studiul a fost făcut pe un eșantion al populației de infractori condamnați pentru infracțiuni de corupție care executau o sentință la momentul studiului. Chestionarul aferent studiului a fost completat de 315 infractori condamnați.

Dintre respondenți, 54,6 la sută au avut un rol pasiv în actul de corupție, activi fiind doar 12,7 la sută, restul reprezentând o combinație. Majoritatea - 66 la sută - executau pedepse cu închisoarea de 2 - 5 ani, 6 la sută - mai puțin de un an, 14 la sută - 1 - 2 ani și tot atâția - peste 5 ani.

O pondere de 87 la sută o constituie bărbații, iar vârsta predominantă printre respondenți este de 41 - 50 de ani (37,5 la sută), peste 22 la sută având 51 - 60 de ani și respectiv 31 - 40 de ani.

Mult peste jumătate dintre condamnații respondenți - 61,6 la sută - au studii universitare și aproape jumătate - 48,9 la sută - erau salariați înainte de condamnare. Totodată, cei mai mulți - 37,1 la sută lucrau în privat, 23,8 la sută, în administrația locală și 19,4 la sută, în administrația centrală.

În perioada ianuarie 2006 - decembrie 2013, 2.547 de inculpați au fost condamnați prin hotărâri judecătorești definitive, dintre care aproape jumătate dețineau funcții politice, inclusiv un fost prim-ministru, trei miniștri, 14 membri ai Parlamentului, doi secretari de stat, doi președinți de consilii județene, 49 de primari, primari adjuncți și prefecți, 34 de judecători și procurori, 79 de directori de companii naționale și instituții publice și 110 funcționari din cadrul autorităților de control. Rata de confirmare a rechizitoriilor DNA prin hotărâri judecătorești definitive a fost de peste 90 la sută.

Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect de cercetare desfășurat în parteneriat de către Secretariatul SNA din cadrul Ministerului Justiției, Centrul de cercetare în domeniul științelor penale din cadrul Facultății de Drept a Universității din București și Școala de Criminologie a Facultății de Drept din cadrul Universității VU Amsterdam, cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Direcției Naționale de Probațiune, Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.