Președintele francez, Francois Hollande, a declarat, marți, că amenințarea teroristă este încă foarte puternică, avertizând că, după atacul de vineri din trenul Thalys, Franța trebuie să se pregătească de alte atacuri. 

Într-un discurs susținut în fața ambasadorilor francezi reuniți la Paris, Francois Hollande a declarat că, după atacul din trenul Thalys, Franța trebuie „să se pregătească și alte atacuri și, în consecință, să se protejeze”.

"Suntem în continuare expuși și agresiunea care s-a produs vineri ar fi putut să degenereze într-un carnagiu monstruos”, a afirmat președintele francez.

"Securitatea noastră se joacă în interiorul granițelor noastre, ceea ce ne-a determinat să declanșăm operațiunea Sentinelle (mobilizarea militarilor pentru a-i ajuta pe polițiști în interiorul țării – n.r.) dar și în afara frontierelor noastre”, a afirmat Hollande, potrivit L'Express.

Statul Islamic, cel mai mare pericol

Președintele Francois Hollande le-a spus ambasadorilor că „cel mai mare pericol” este reprezentat de Daesh (Statul Islamic).

„Această organizație controlează un teritoriu vast (...) dispune de resurse importante legate de traficul de toate felurile și are ramificații în întreaga lume. Această organizație înrolează și îndoctrinează pentru a ucide la scară tot mai mare”, a susținut șeful statului francez, subliniind că în fața terorismului „recurgerea la forță este necesară”.

În afară de Statul Islamic, Francois Hollande a evocat alte două amenințări: gruparea teroristă Boko Haram din nordul Nigeriei și președintele sirian, Bashar al-Assad.

În ceea ce privește Boko Haram, președintele Hollande a propus țărilor implicate în lupta împotriva terorismului să se reunească la Paris pentru a gândi acțiuni comune. „În câteva zile îl voi primi pe noul președinte nigerian (Muhammadu) Buhari și îi voi confirma faptul că Franța este pregătită să reunească toți actorii în lupta împotriva Boko Haram”, a spus el.

Referitor la Bashar al-Assad, François Hollande a precizat că „o soluție politică la criza din Siria” implică „neutralizarea” dictatorului.