Andrei Stănișoară, fiul fostului ministru Mihai Stănișoară, a fost numit, prin Hotărâre de Guvern, subprefect al județului Mehedinți.

Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.

Acesta va exercita funcția cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii.

Pe 13 octombrie 2014, Andrei Stănișoară s-a numărat printre cei opt consilieri locali din Drobeta Turnu Severin, care au renunțat la partidele pe listele cărora au fost aleși și au decis să rămână independenți, în baza Ordonanței nr. 55/2014, prin care aleșii locali pot să opteze pentru ce partid doresc fără să își piardă funcțiile obținute în alegeri.

Fiul fostului ministru al Apărării în Guvernul Emil Boc a fost ales pe listele PDL.