Liberalii au dezbătut, miercuri, peste cinci ore, rezultatul de la alegerile locale. O nouă conducere la PNL București va fi numită peste două săptămâni, iar Theodor Paleologu și Cristian Bodea au fost propuși pentru excludere.

Copreședintele Vasile Blaga a declarat, după ședința BPN, că a fost ”o ședință fără menajamente”, subliniind că liberalii nu au câștigat alegerile locale, dar nici nu le-au pierdut catastrofal.

Liderii organizației PNL București, în frunte cu prim-vicepreședintele Mihai Voicu, au renunțat să îi mai ceară demisia din funcția de secretar general lui Ilie Bolojan, aceștia retrăgându-și în cadrul discuțiilor din BPN acuzațiile aduse acestuia pentru modul în care s-a implicat în campanie.

În schimb, Cezar Preda a cerut în Biroul Politic Național excluderea din partid a lui Cristian Bodea și Theodor Paleologu, pentru criticile aduse conducerii PNL.

După exit-poll-urile de duminică seara, Paleologu a scris pe Facebook că actuala conducere ''lamentabilă'' a PNL trebuie să plece după dezastrul de la București, calificând declarațiile anterioare ale liberalilor Cezar Preda și Alina Gorghiu despre Nicușor Dan drept ''nerușinate imbecilități''.

Theodor Paleologu i-a acuzat pe copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga că declarațiile lor pe marginea scorului obținut de PNL la alegerile locale nu sunt doar ''gogoși și moși pe groși, ci minciuni din cele mai sfruntate''.

El a cerut și retragerea seniorului Mircea Ionescu Quintus, criticându-l pentru că a lăudat-o pe Gabriela Firea și l-a atacat pe Nicușor Dan.

Și senatorul Cristian Bodea a scris, pe Facebook, că BPN ar trebui să convoace un Congres de finalizare a fuziunii, pentru iulie, și că actuala conducere ar trebui astfel să își depună mandatul.

Bodea a mai susținut că 40% din votanții lui Klaus Iohannis au votat Nicușor Dan, nu PNL: ''Oare de ce? Nu vă îngrijorează?''.

În ceea ce privește filiala București, după demisia lui Cătălin Predoiu variantele pentru un nou președinte sunt Adriana Săftoiu, Teodor Atanasiu și Cristian Bușoi. O decizie în acest sens va fi luată peste două săptămâni.