Șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie și Irlanda de Nord, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach, și Șeful Statului Major General, Nicolae Ionel Ciucă, s-au întâlnit joi cu militarii britanici care iau parte la o misiune NATO.

Adresându-se membrilor RAF 135 Expeditionary Air detașați la baza Mihail Kogălniceanu, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach a declarat: "Cel mai important element este acela că oferiți măsuri de asigurare vizibile, precum și o prezență activă în cadrul NATO, ca alianță colectivă de securitate", potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii la București.

"Știu că la momentul actual situația pare calmă, dar acest context poate nu va fi mereu același", a mai spus oficialul britanic.

Patru aeronave Typhoon aparținând 3(F) Squadron din baza aeriană din Coningsby sunt detașate în prezent și contribuie la misiunile de poliție aeriană ale NATO coordonate de Forțele Aeriene Române.

Air Chief Marshal Sir Stuart Peach a vizitat facilitățile militare puse la dispoziția militarilor britanici.

Cu această ocazie, Sir Stuart Peach a declarat:

 

"Aceasta este una dintre cele mai aglomerate perioade pentru forțele aeriene britanice, din întreaga mea activitate. Aeronave Typhoon sunt detașate în Insulele Falklands și sunt pregătite în Marea Britanie pentru a răspunde la Alerte de Reacție Rapidă. Aeronave Typhoon sunt prezente în Orientul Mijlociu pentru apărarea securității naționale și iau parte la unele dintre cele mai complexe misiuni aer – sol. Cei prezenți aici oferă sprijin pentru misiunile de poliție aeriană. Flexibilitatea și adaptabilitatea nu sunt doar simple cuvinte pe hârtie. Voi sunteți întruchiparea acestora".

Misiunile de poliție aeriană fac parte din pachetul de măsuri adoptat în 2014 pentru asigurarea membrilor NATO cu privire la capacitatea comună de apărare.