Senatul a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgență și de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar de 2.000 de lei lunar.

Personalul nedidactic și auxiliar va primi 1.500 de lei lunar.

Propunerea legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ pe întreaga durată a stării de alertă și urgență, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului Sars-CoV-2, a fost inițiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc și Radu Preda, relatează Agerpres.

"Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și cel nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei lunar, respectiv de 1.500 lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului", prevede propunerea legislativă amendată în Senat.

Potrivit propunerii legislative, stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asigurătorii pentru muncă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.