Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins miercuri proiectul de lege prin care certificatul verde ar deveni obligatoriu la locul de muncă atât la stat, cât și la privat.

Proiectul a primit 67 de voturi "pentru", 60 "împotrivă" și două abțineri. Pentru ca legea să fi fost adoptată erau necesare 69 de voturi "pentru".

PNL, UDMR și USR au votat "pentru", în timp ce PSD și AUR au votat "împotrivă".

Astfel, proiectul adoptat prevede că certificatul verde trebuie să ateste: trecerea a cel puțin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2, trecerea prin boală și încadrarea între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus și rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

De asemenea, personalul medical este obligat să prezinte certificatul verde, iar prin amendarea legii s-a decis ca și personalul unităților de asistență medicală profilactică și curativă și persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente să fie supuse acelorași reguli.

Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor ce revin în sarcina persoanele juridice se sancționează cu amendă între 50.000 - 100.000 lei.

În timpul dezbaterilor, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului, însă solicitarea lui a fost respinsă prin vot.

Camera Deputaților este for deicizional în cazul acestui proiect. Dacă trece de deputați, merge pe masa președintelui pentru promulgare.