Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Actul normativ a fost adoptat deja de Camera Deputaților miercurea trecută și urmează să fie trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

PNL și USR au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională toate cele trei legi ale justiției modificate de Parlament.