Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră o abordare corectă faptul că premierul a sesizat CCR privind existența un conflict constituțional între Parlament și ÎCCJ în ceea ce privește numirea completelor de cinci judecători.

"Din câte știu, există o problemă foarte serioasă legată de neaplicare prevederilor din legea care a fost recent adoptată (legea 303/2004 -n.r.) de către ÎCCJ. Suntem în fața unui conflict constituțional între puterile statului și este dreptul primului-ministru, conform Constituției, are dreptul să sesizeze Curtea. Cred că este foarte corectă această abordare", a spus Tăriceanu.