Teza de doctorat a lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, este plagiată de la prima până la ultima frază. Lucrarea este copiată integral din surse care sunt disponibile, în marea lor majoritate, pe internet, scrie jurnalista Emilia Șercan.

"Autorul" nu a folosit ghilimele și nici nu a indicat sursele de unde a preluat conținutul, potrivit unei investigații publicată, luni, de Pressone.ro.

Robert Negoiță (44 de ani) a devenit doctor în Științe Juridice în 2012, la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza". Teza i-a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care e conducător de doctorat asociat la Academia de Poliție și a fost decan al Facultății de Drept de la Universitatea Bioterra.

Potrivit Pressone.ro, atât Negoiță, cât și Dascălu riscă acum să fie acuzați de fals în acte publice, deoarece și-au asumat originalitatea tezei în acord cu prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011 și ale Codului studiilor universitare de doctorat, printr-o declarație pe propria răspundere, depusă la dosarul de doctorat.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiță, intitulată "Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social", a fost susținută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", deși abordează un subiect eminamente economic.

”Robert Negoiță copiază de-a valma texte semnate, printre alții, de faimosul economist american Nouriel Roubini, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, de Péter Ákos Bod - fost președinte al Băncii Naționale Maghiare, de profesorul de economie Cristian Păun sau de Liviu Turcu, fost spion al Securității ceaușiste.Zeci de pagini din teză reproduc exclusiv articole de presă, apărute pe site-rile Contributors.ro, Cursdeguvernare.ro, Hotnews.ro, Euractiv.ro, Tribuna Economică sau Euro Avocatura”, scrie Emilia Șercan.

Un caz special este cel al chestorului Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție, pe care Negoiță îl plagiază, de asemenea, în teza sa de doctorat. Voicu a fost referent în comisia de susținere a tezei, ceea ce înseamnă că el a avut obligația de a-i citi întreaga teză și de a întocmi referatul prin care a propus acordarea titlului de doctor, mai scrie jurnalista.

Citiți întregul material pe Pressone.ro.