Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a demis pe toți secretarii de stat din ministerul condus de Sevil Shhaideh. Mișcarea premierului a fost făcută cu puțin timp înainte ca în Parlament să fie citită moțiunea de cenzură a PSD contra propriului premier.

UPDATE Sevil Shhaideh a declarat că se gândește să îi facă plângere penală premierului Sorin Grindeanu.

„În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, dorește blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuții cu  reprezentanții Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Mi-am contactat avocații și încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmații mincinoase. Domnul Grindeanu nu a știut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituție, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu știe nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor și ce înseamnă analiza acestor proiecte. (...) Dacă ar fi avut măcar decența minimă să citească comunicatul pe care l-am dat, în acel comunicat spuneam că am semnat inclusiv două sute de milioane de lei în cadrul Programului Operațional, acea informație nu l-a interesat pe domnul Grindeanu. Fondurile europene nu erau importante pentru domnia sa și din aceste considerente am simțit nevoia să spunem că și programul PNDL își continuă activitatea așa cum a fost stabilit în proceduri. Aceste ordine erau pe circuitul de avizare, au început să se semneze la vremea la care am dat acel comunicat. Am vrut să arătăm că ministerul își vede în continuare de treabă și că ne desfășurăm activitatea fără sincope”, a spus la Antena3 fostul ministru al Dezvoltării.

***** Știrea inițială

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că a semnat duminică ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și pentru secretarii adjuncți, în legătură cu lansarea programului PNDL 2, anunță Agerpres.

„Nu accept ca PNDL 2 să fie folosit în scopuri politice. Vom da drumul la bani cât de curând, dar cu respectarea legii. Doamna ministru Sevil Shhaideh nu a făcut nimic în ultimele 5 luni”, a afirmat premierul într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

El a mai spus că luni o așteaptă la discuții pe această temă pe Sevil Shhaiheh, ministrul de resort.

Decizia lui Grindeanu apare după ce ministrul Sevil Shhaideh a decis prin ordin plata a aproximativ 30 de miliarde de lei către primăriile din teritoriu după ce și-a dat demisia, fără ca aceasta să intre în vigoare de drept.

Moțiunea de cenzură va fi citită duminică la ora 16:30, iar miercuri se va vota pro sau contra demiterii guvernului.