Premierul Mihai Tudose a declarat vineri că statul e un an mai bun administrator al pensiilor, iar o eventuală redistribuire a contribuțiilor de la Pilonul II la Pilonul I de pensii se va face urmărind "interesul suveran" al românilor.

El a negat faptul că Executivul vrea să naționalizeze Pilonul II (pensiile private obligatorii), redistribuirea fiind doar o modalitate de a crește pensii în viitor.

"Acum jumătate din sume se duc la Pilonul I, jumătate la Pilonul II. S-a constatat că randamentul la Pilonul I, care are ca reper salariul mediu pe România, este mult mai mare decât randamentul obținut la Pilonul II și din această cauză am solicitat, și a fost și decizie politică, Ministerului de Finanțe ca împreună cu cei de la sistemul de pensii să facă o analiză să vadă dacă nu cumva este oportun să facem puțin acum în acești ani când creșterea economică este foarte mare și randamentul pentru banii românilor pentru pensii este mult mai mare la Pilonul I, sumele care se varsă la Pilonul I să fie un pic mai mari decât cele care se varsă la Pilonul II. Discuțiile sunt avansate și decizia va fi luată având în vedere interesul suveran al celor care își plătesc acele contribuții pentru pensii", a explicat Tudose.

Jurnaliștii au cerut cifrele invocate de guvernanți, dar premierul le-a răspuns că le va solicita Ministerului de Finanțe.

Anterior, și vicepremierul Marcel Ciolacu a susținut că o decizie viitoare privind pensiile va fi "în interesul românilor". 

"Nu Guvernul României a pornit această discuție și nu dintr-un interes că nu avem suficienți bani. Deja colectarea preconizată și cum vedem trendul nu sunt probleme de bani și noi, mai mult ca sigur vom veni cu o rectificare pozitivă. Pilonul II de pensii a plecat de la ASF, de la domnul președinte Badea și domnul vicepreședinte Giurăscu. Dânșii urmăresc cifrele atât la pilonul I, cât și la pilonul II de pensii. Din cifre le-au ieșit anumite concluzii, au avut o întâlnire cu administratorii de la pilonul II de pensii. Mai mult, ambele părți au avut o întâlnire cu Ministerul de Finanțe. Nu este luată o decizie în ceea ce privește pilonul I de pensii. Sub nicio formă nu există desființarea pilonului II de pensii sau marginalizarea. Decizia politică și decizia Guvernului României va fi o decizie în ceea ce privește cum este mai bine pentru cetățenii României", a precizat vicepremierul, aflat la Neptun, unde participă la Comitetul Executiv Național al PSD.

Potrivit acestuia, există variante de lucru, iar răspunsuri exacte se află la reprezentanții ASF.

"Ne uităm în continuare pe cifre. (...) Este ceva îngrijorător în ceea ce privește pilonul II de pensii, nu ca în alte state. În alte state s-a cam fugit cu banii de la pilonul II, la noi sunt banii dar cred că se pot gestiona mai bine ca oamenii să aibă o pensie mai mare. Nu este o intrare brutală a statului pur și simplu este vorba de eficiență și o decizie în favoarea cetățenilor. (...) Nu se iau bani de la pilonul II să se mute in pilonul I, este exclus așa ceva", a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Totodată, Marcel Ciolacu a mai spus că la TVA "s-a colectat mai puțin".

"Lipsesc în jur de 8 miliarde e lei. Dar nu e o sumă pe care noi am pitit-o sau a pitit-o Ministerul Finanțelor. Nicio sumă care a ieșit din ritmul altora, dar datoria unui guvern responsabil și a unei alianțe responsabile este să găsim soluțiile ca această deficiență să fie cât mai repede remediată sau cu măsuri care să aibă un impact cât mai mic asupra agenților economici", a precizat Ciolacu.