Premierul și ministrul de Finanțe au dat vina pe multinaționale pentru criticile la adresa modificărilor Codului fiscal, măsuri ce urmează să fie adoptate în ședința de Guvern de miercuri.

"Ca să nu fiu secretos vă spun care este părerea mea și a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Nu este vorba despre trecerea contribuțiilor, acolo și sindicate și patronate care până mai deunăzi erau foarte în regulă cu trecerea contribuției. S-au inflamat după ce Guvernul dorește să introducă niște măsuri foarte ferme în ceea ce privește externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislația românească o directivă europeană, precum și alte măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul. Adică, să avem și noi niște bani din care să facem educație, sănătate și infrastructură. În acest sens, s-au inflamat niște multinaționale. Dar, din fericire, înțeleg că au înțeles că nu e cazul, că finalul va fi același", a declarat premierul Mihai Tudose, la începutul ședinței de Guvern.

"Tocmai am aflat acum că sunt niște sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaților pentru a putea participa la mitingul din față. Deci, sunteți pe drumul cel bun, dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit", a mai spus Tudose, adresându-se ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa.

El a comentat ironic faptul că a existat "un protest al unor români susținuți de conducere care doreau autostrăzi", în timp ce compania respectivă (Dacia - n.r.) externalizează profitul: "Superb. Nu mai merge".

Același țap ispășitor a fost folosit și de Ionuț Mișa.

Ministrul de Finanțe a susținut că măsurile ce vor fi adoptate miercuri aduc "importante beneficii pentru cetățeni și pentru firmele care activează astăzi în România".

Enumerând principalele modificări, ministrul a explicat că va crește venitul net al angajatului, fără ca angajatorul să plătească mai mulți bani la bugetul de stat, iar prin creșterea contribuției la pensie (în realitate e vorba de reducerea contribuției la Pilonul II - n.r.) românii vor avea o pensie mai mare în viitor.

În privința transpunerii Directivei 1164 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a practicilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, Mișa a spus că măsura e contestată pentru că ea "dorește să limiteze deductibilitata dobânzilor realizate între firmele multinaționale din România și companiile-mamă din afara țării".

El a explicat că de această măsură, care urmărește să împiedice transferul profiturilor din România, vor beneficia românii, care vor avea mai multe spitale, autostrăzi etc.

Mișa s-a plâns de faptul că aceasta este o măsură neglijată în media, dar - în opinia lui - e esența acestei ordonanțe.

Românii sunt "extrem de inteligenți să facă diferența, să nu meargă după fentă … în a urmări transferul contribuțiilor și să înțeleagă că contestarea acestei ordonanțe este mai mult legată de transferul acestor profituri în afara țării și de dorința de a împiedica posibilitatea statului român să impoziteze aceste companii".

Ministrul a anunțat că va explica măsurile într-o conferință de presă, organizată miercuri, începând cu ora 16:00.