Ministerul ungar de Externe a solicitat, miercuri, explicații din partea oficialilor români referitor la interdicția de intrare pe teritoriul României impusă lui Istvan Szavay, vicepreședintele al formațiunii radicale Jobbik, relatează agenția MTI.

UPDATE 11.03

La solicitarea Euractiv.ro, MAE a confirmat "primirea unei Note verbale din partea Ambasadei Ungariei la București privind măsura nepermiterii intrării în România pentru cetățeanul ungar Szávay István".

"Conform uzanțelor diplomatice, MAE va răspunde solicitării părții ungare, fiind necesară consultarea autorității române competente. Ministerul Afacerilor Externe nu are atribuții de stabilire a unor măsuri de interzicere a intrării in România", precizează instituția.

Istvan Szavay a dorit să intre marți pe teritoriul României pentru a participa la evenimente organizate de comunitatea maghiară, însă a fost informat la frontieră că are interdicție de intrare în România pe o perioadă de trei ani.

Szavay și un alt membru Jobbik au mai avut o interdicție de intrare în România pe o perioadă de un an.

Autoritățile române au precizat atunci că cei doi sunt suspectați de apartenența la organizații extremiste care riscă să aducă atingere securității și ordinii publice din România.