USR a atacat miercuri la Curtea Constituțională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcția de președintă a Senatului.

"Din nou, după ani de luptă împotriva PSD, acum suntem nevoiți să ne apărăm instituțiile democrației române de asaltul hoților și incompetenților. Coaliția hoției PSD-PNL a fost dispusă să treacă peste constituție și legi, totul pentru a-i asigura o sinecură lui Florin Cîțu", a transmis USR într-un scurt comunicat de presă.

În sesizare, USR susține că s-au încălcat art. 64 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, formațiunea acuză și încălcarea principiului constituțional al configurației politice a Camerelor Parlamentului.

Citește și: PSD și PNL își împart Parlamentul: Ciolacu - șef la Cameră. Cîțu preia conducerea Senatului

Reamintim că marți, PNL și PSD, cu ajutorul UDMR și cel al minorităților naționale, au preluat șefia Camerei Deputaților, care este acum la Marcel Ciolacu, în timp ce la Senat a fost numit președinte Florin Cîțu.