USR cere prezența președintelui Klaus Iohannis la viitoarele ședințe de Guvern, pentru a împiedica adoptarea unei OUG pentru amnistie și grațiere, spune președintele formațiunii, Dan Barna.

"Îi solicităm președintelui României să utilizeze la maximum atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședință de Guvern. Într-adevăr, Constituția prevede foarte clar în ce situații poate președintele conduce ședințele de Guvern, dar una dintre ele se referă chiar la chesiunea de politică externă. În momentul de față mai avem avem mai puțin de o lună până când România va prelua președinția Consiliului UE și este evident că fiecare ședință de Guvern trebuie să aibă pe ordinea de zi acest subiect, care este prioritatea zero a politicii externe. În această măsură, participarea domniei sale la ședințele de Guvern ar putea să blocheze adoptarea unei OUG (pe amnisite și grațiere - n.r.), mai ales că avem și prcedentul din 2017 când, participarea sa a blocat, pentru o perioadă scurtă, adoptarea OUG 13", a susținut Dan Barna într-o conferință de presă.

Întrebat dacă OUG nu se adoptă în luna decembrie, președintele ar trebui să participe și la ședințele de Guvern din lunile ianuarie sau martie, Barna a spus: "Deocamdată, pe termen scurt, este important că această OUG să nu apară în luna decembrie. În momentul în care vom avea și președinția Comisiei (Consiliului UE - n.r.)) vor fi mai multe pârghii pentru a opri un asemenea demers".

Articolul 87 alin. (1) din Constituția României spune că: "Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații. (2) Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă".