Industria confortului termic pentru locuințe se află în centrul tranziției energetice – proiectul ambițios al Uniunii Europene al cărui scop final este de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050.

Statisticile Comisiei Europene sunt o dovadă clară în acest sens. Astfel, clădirile generează aproximativ 40 % din consumul de energie al UE, mai mult de jumătate din consumul de gaze la nivelul Uniunii (în principal prin încălzire, răcire și apă caldă menajeră) și 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră legate de energie.

În prezent, aproximativ 35 % din clădirile din UE au peste 50 de ani și aproape 75 % din parcul imobiliar este ineficient din punct de vedere energetic. În același timp, însă, rata medie anuală de renovare energetică este de doar aproximativ 1%. Aceste statistici nu arată doar rolul esențial al industriei în tranziția energetică.

Ele sunt totodată un apel la accelerarea ritmului în care schimbarea trebuie să se producă.

„Întregul context pune industria în fața unei provocări istorice căreia nu i se poate răspunde altfel decât printr-o viziune pe măsură. Din perspectiva Ariston, soluția este tehnologia modernă, care înglobează know-how și care vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de a face economii, îndeplinind totodată criteriile de exigență ale Uniunii Europene”,

 spune Cătălin Drăguleanu, senior director Ariston România, referindu-se în principal la pompele de căldură.

Pompele de căldură sunt considerate tehnologia viitorului și, la acest moment, singura soluție tehnică ce poate permite atingerea obiectivelor setate de UE.

În ultimii ani, segmentul pompelor de caldură a cunoscut o creștere impresionantă, ajungând la o piață de aproximativ 20 de milioane de unități la nivel european, cu un vârf de vânzări de aproximativ 3 milioane de unități în anul 2022.

În România, în absența unor programe clare și generoase de subvenționare, tranziția se face mai lent, piața la nivel național nedepășind 30.000 de unități.

„Partea pozitivă la situația României este faptul că există în rândul consumatorilor dorința de a trece către tehnologia mai eficientă.", a adăugat Cătălin Drăguleanu.

Consumator local matur, mai bine informat 

„Un studiu realizat la solicitarea Ariston în vara anului 2023 a indicat profilul unui consumator local matur, mult mai bine informat decât în trecut, care înțelege nevoia de a proteja mediul și se află în căutarea de soluții de eficiență energetică.

Din pacate, atunci cand vorbim de pompele de căldură nu putem face abstracție de costul ridicat, peste posibilitățile multora dintre consumatori, astfel că, în absența unor scheme foarte clare de și generoase de subvenționare, tranziția se va face lent cu dezavantaje pentru toate părțile implicate”, explică Drăguleanu.

Mai au centralele de apartament viitor?

Parlamentul European a aprobat pe 13 martie planul deja convenit cu Consiliul, pentru a contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor. Noile măsuri obligă statele membre să prezinte modul în care vor adopta măsuri de decarbonizare a sistemelor de încălzire, în vederea eliminării treptate a combustibililor fosili în încălzire și răcire până în 2040.

În România, parcul național de centrale termice este de aproximativ 2,7 milioane de unități. "Centralele termice reprezintă un segment important de piață, iar tranziția acestuia către o tehnologie care să respecte noile norme europene reprezintă o chestiune de timp și de resurse pentru care este necesar atât un efort comun din partea industriei și autorităților naționale și europene, cât și o înțelegere profundă a contextului local”, a declarat Cătălin Drăguleanu.

Anticipând schimbarea, Ariston a realizat deja realizări semnificative, crescându-și capacitatea de producție a pompelor de căldură și lansând produse cu eficiență îmbunătățită și performanță cu zgomot redus, care folosesc agenți frigorifici cu potențial scăzut de încălzire globală. Importanța pompelor de căldură în viitorul soluțiilor de încălzire este confirmată și de cele mai recente achiziții ale Grupului la nivel global.

Astfel, la începutul anului 2023, Ariston a finalizat formal achiziționarea CENTROTEC Climate Systems, cea mai recentă dintr-o serie mai cuprinzătoare de acțiuni al căror scop a fost de a consolida poziția Ariston ca lider pe segmentul sustenabilității în industria confortului termic.

Odată cu înglobarea mărcilor renumite ale CENTROTEC Climate Systems – Wolf (pionier în dezvoltarea noii generații de pompe de cu agent frigorific natural), Brink, Pro-Klima și Ned Air – Ariston își va îmbogăți oferta de sisteme de încălzire durabile, făcând un progres semnificativ pentru atingerea obiectivelor ESG ale Grupului.

De asemenea, grupul este bine cunoscut pentru eforturile sale de a sprijini tranziția energetică prin dezvoltarea de soluții alternative, precum utilizarea hidrogenului, soluții de înaltă eficiență și hibride. Totodată, grupul a accelerat investițiile în digitalizare și IoT, modernizându-și produsele cu funcții avansate de conectivitate, pentru a reduce consumul, îmbunătățind în același timp experiența utilizatorului.

Ariston urmează să continue pe această cale și își propune să aducă în gospodăriile clienților săi produse și sisteme regenerabile și de înaltă eficiență, care folosesc cele mai inovatoare tehnologii și sunt echipate cu caracteristici avansate de conectivitate.