Adeverința de vaccinare împotriva COVID-19 va putea fi descărcată și online, anunță autoritățile. În prezent, această se înmânează celor vaccinați doar în format fizic, imediat după administrarea serului.

"Urmează să punem în funcțiune încă 74 de centre de vaccinare, începând din 15 martie, detalii despre lista de așteptare și adeverința electronică de vaccinare, respectiv posibilitatea de a fi descărcată de către fiecare persoană direct din Registrul Electronic Național al Vaccinărilor", a anunțat președintele Comitetului Național de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, la conferința de presă săptămânală referitoare la evoluția campaniei de imunizare.

Reprezentantul INSP, doctorul Florentina Furtunescu, a declarat la rândul ei că orice persoană vaccinată va putea accesa site-ul adulti.renv.ro pentru a descărca adeverința.

"Orice persoană vaccinată cu două doze de vaccin poate să intre pe site, citește termenii de utilizare și îi acceptă. În cazul în care îi acceptă, îi apar două ferestre, una în care trebuie să introducă CNP-ul și a doua în care introduce numărul de telefon. Primește un cod pe SMS, pe numărul de telefon, introduce codul respectiv și obține adeverința de vaccinare pentru CNP-ul pe care l-a introdus", a spus aceasta