MAE a anunțat vineri dimineață că au fost identificați alți doi români printre răniții în atentatul care a avut loc joi la Barcelona, soldat cu moartea a 13 persoane și rănirea altor 100.

UPDATE

15:54 Conform ultimelor date obținute de Consulatul General al României la Barcelona din partea autorităților spaniole, două dintre cele trei persoane de cetățenie română, rănite în urma atacului, au fost externate, fiind tratate doar în regim ambulatoriu.

Un al treilea cetățean român rămâne spitalizat, fiind vizitat de către Consulul general al României la Barcelona.

De asemenea, reprezentantul oficiului consular a avut discuții atât cu însoțitorii cetățeanului în cauză, cât și cu personalul medical, starea clinică a pacientului menținându-se stabilă. 

10:14 Autoritățile spaniole au informat în această dimineață Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetățenie română, informează MAE.

Potrivit acelorași surse oficiale, și acest cetățean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă.

Ministerul de Externe precizează că operațiunea de identificare a victimelor și cetățeniei răniților este un proces complex aflat în desfășurare, situația fiind una care se schimbă de la un moment la altul. Informații actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluției situației, pe măsura obținerii de date oficiale de la autoritățile locale.

”Potrivit ultimelor informații obținute de către Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona, printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a doua victimă de cetățenie română. Aceasta a fost transportată și internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate, starea sa actuală fiind stabilă”, se arată în comunicatul MAE.

Joi noaptea, MAE anunțase că un român a fost spitalizat, starea sa fiind stabilă. 

Reprezentanții Consulatului General al României la Barcelona urmează să se deplaseze la spitalul în care cetățenii români răniți sunt internați.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.Celula de criză a MAE își continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistență consulară posibilă.