Avocatul Poporului a contestat, în anul 2013, la Curtea Constituțională, Ordonanța de urgență privind insolvența, invocând lipsa conformității unor dispoziții legale din actul normativ înainte ca aceasta să intre în vigoare.

În sesizarea trimisă Curții Constituționale, în anul 2013, Avocatul Poporului a ridicat direct excepția de neconstituționalitate a articolului 81 alineatul 3 și a articolului 348 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Ordonanța de Urgență privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost adoptată de Guvern pe data de 2 octombrie 2013 și urma să intre în vigoare pe 25 octombrie.

Pe 9 octombrie, într-o zi de miercuri, Avocatul Poporului de atunci, Crișu Anastasiu, a contestat la Curtea Constituțională Ordonanța de urgență privind insolvența, invocând lipsa conformității unor dispoziții legale din actul normativ față articolul 1 alineatul 5 și articolul 15 alineatul 2 din Constituție.

Douăzeci de zile mai târziu, plenul Curții Constituționale a dezbătut excepția de neconstituționalitate sesizată de Avocatul Poporului, iar, în urma deliberărilor, a admis-o, cu majoritate de voturi, și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență este neconstituțională.

"În ziua de 29 octombrie 2013, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.81 alin.(3) și ale art.348 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91 / 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență", potrivit CCR.

Curtea a constatat că a fost încălcat art. 115 alin 4 și 6 din Constituție, în sensul că nu se justifică urgența adoptării OUG și că Guvernul nu poate adopta ordonanțe care afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului. 

Decizia a fost definitivă și general obligatorie.

Înapoi în 2017

Avocatul Poporului din 2017, Victor Ciorbea, spune că instituția pe care o conduce nu poate ataca la Curtea Constituțională OUG de modificare a Codurilor Penale decât după ce aceasta intră în vigoare.

Ciorbea a precizat că, dacă OUG privind codurile penale intră în vigoare peste 10 zile, Avocatul Poporului nu are acum nicio competență de analizare a unei eventuale sesizări a CCR și că lasă în competența celor care pot sesiza Curtea Constituțională cu un conflict de natură constituțională.

În realitate, însă, în cazul ordonanțelor de urgență, până la transformarea lor în legi, Avocatul Poporului este singurul care poate sesiza Curtea Constituțională.

"Art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997, prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională orice lege sau ordonanță. Legea nu distinge între ordonanțele publicate în monitorul oficial, dar neintrate în vigoare și cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricție legală sub acest aspect și poate ataca, potrivit legii, și ordonanțele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare", potrivit Apador-Ch.

Iohannis, față-n față cu Ciorbea

Președintele Klaus Iohannis i-a făcut o vizită lui Victor Ciorbea după ședința CSM de miercuri.

Inclusiv președintele a declarat că Avocatul Poporului poate sesiza la CCR OUG privind modificarea Codurilor penale, arătând că există un precedent în cazul atacării unui astfel de act normativ din 2013.

"Știu că s-a vehiculat mai de dimineață, în această zonă, că Avocatul Poporului nu poate să intervină fiindcă anumite articole încă nu intră în vigoare. Împreună cu juriștii de la Administrația Prezidențială am căutat documente și am găsit. Există un precedent din octombrie 2013 când Avocatul Poporului de atunci a atacat o OUG pe insolvență, pe data de 9 octombrie, cu toate că ea a fost dată cu intrare în vigoare în 25 octombrie, iar CCR la vremea respectivă a decis că este corectă sesizarea. Deci se poate fără niciun fel de problemă și făcând uz de acest precedent să se atace această Ordonanță de urgență", a spus Iohannis, după ce s-a întâlnit cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, potivit Agerpres.

"Speranța mea este că până mâine sau poate până poimâine va lua decizia corectă și va sesiza CCR", a spus președintele.

La rândul lui, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a afirmat că va analiza argumentele președintelui Klaus Iohannis cu privire la posibilitatea de atacare la CCR a OUG privind modificarea Codurilor penale, afirmând că o decizie în acest caz va fi luată în cel mai scurt timp.

"Domnul președinte a menționat o decizie din 2013 a CCR, pentru că textele legale sunt cele menționate azi dimineață. Vom analiza cu toată seriozitatea aceste argumente care ne-au fost prezentate de domnul președinte și vom încerca să luăm o decizie în cel mai scurt timp. (...) Dacă citim legea, legea așa spune, că dacă există decizii ale CCR care fac excepție de la această prevedere legală le analizăm și vedem ce se poate face", a spus Ciorbea, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.