Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunțat joi o întâlnire de urgență la MAI, în contextul cazurilor de consum de droguri din ultima perioadă. El a făcut un bilanț al activității ministerului, în privința traficului de droguri.

Ministrul a arătat că în 2021 am avut peste 7.000 de dosare penale, s-au destructurat 52 de grupări infracționale și 2,8 tone de droguri au fost confiscate. ”Suntem conștienți că nu am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel”, a mai spus ministrul, citat de News.ro.

”Astăzi, începând cu orele 10.00, am convocat la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, toate structurile cu responsabilitate în acest domeniu și în urma acestei întâlniri vom stabili măsuri, cu termene, pe termen scurt, mediu, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și alte substanțe interzise”, a anunțat ministrul.

Citește și: Problema drogurilor în România, aproape neimportantă pentru primii oameni ai țării

 Lucian Bode a precizat că vor fi reevaluate activitățile de colectare a datelor, vor pregăti suplimentar personalul MAI și vor stabili calendarul evenimentelor cu public numeros, unde va fi o prezență mai mare a structurilor MAI.

 ”Vom pregăti organizatorii de evenimente, pentru că este nevoie să avem o colaborare foarte bună. (..) Și, foarte important, vom comunica public”, a spus Bode, arătând că ”nu este normal și este incorect pentru structurile MAI să se pună o întrebare retorice, ce ați făcut, când pe linia prevenirii au avut zeci de mii de elevi care au intrat în proiectele instituției, sute de mii de voluntari și persoane la care s-a ajuns cu informațiile, pe linia prevenirii. 

”Pe linia combaterii, doar la nivelul anului 2021 am avut peste 7.000 de dosare penale întocmite pe acest segment, consum de droguri, deținere ilegală de droguri. Am destructurat 52 de grupări infracționale, anul trecut și am trimis în judecată, inculpați, peste 1.600 de persoane. Mai mult, 2,8 tone de droguri au fost confiscate anul trecut”, a mai spus ministrul de Interne. 

El a menționat: ”Suntem conștienți că nu am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel, vorbim că, din consumatori ocazionali, foarte mulți devin dependenți”, precizând că toate instituțiile trebuie ăs facă front comun pentru a limita acest flagel.

Lucian Bode a mai spus că acest flagel ne privește pe toți, toate structurile statului și toate nivelurile societății. Despre situația de la festivalul de muzică, ministrul a spus: ”Am cifre ce s-a întâmplat la Untold, Electric Castle, festivalurile de pe litoral, de la Mamaia, de la Vama Veche. Am cifrele de anul trecut. Cu siguranță vom spori aceste efective”, a afirmat Lucian Bode. Ministrul de Interne a precizat că România se află pe ultimele locuri la consumul de droguri, se observă și în România și în Europa o tendință de creștere a persoanelor care consumă droguri și a celor care devin dependenți.