Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat dur după anunțul premierului Ludovic Orban privind interzicerea pelerinajului din București de Sfântul Dumitru.

„Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată”, a transmis Vasile Bănescu printr-un comunicat de presă.

Bănescu a mai spus că "aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni”.

De asemenea, acesta consideră că "pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”.

Reacția BOR vine în contextul în care premierul Orban a anunțat luni că și pelerinajul de Sfântul Dumitru, care are loc anual în București, va fi interzis, motivul fiind riscul ridicat de infectare cu noul coroanvirus.