Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul pentru conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" unui număr de 548 de persoane.

Printre aceștia se regăsesc Dumitru Iliescu, primul șef al Serviciului de Protecție și Pază, deputatul Gheorghe Firczak și senatorul Vasile Nistor, scrie News.ro.

ERATĂ

Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, instituția care a întocmit lista din decretul semnat marți de președintele Klaus Iohannis, a precizat că că revoluționarul Dimitru Iliescu nu este fostul șef al SPP, ci un medic născut în 1938.

+++

Reprezentantul minorității rutene în Parlament, Gheorghe Firczak, a căpătat titlul de ”Luptător cu Rol Determinant pentru contribuția avută la victoria Revoluției la Deva.

Și senatorul PNL Vasile Nistor, fost deputat în perioada 1990-2004 și senator începând cu 2008, a obținut același titlul, pentru merite similare, în Bacău.

În decembrie 1989, Dumitru Iliescu era căpitan în forțele blindate, fiind prezent la Universitate în noaptea de 21 spre 22, când transportoarele blindate au spart baricada făcută de revoluționari în fața hotelului Intercontinental.

Cu toate acestea, Iliescu a negat implicarea în această operațiune. Pe 26 decembrie a devenit șeful nucleului de ofițeri care, în 1991, urmau să devină Serviciul de Protecție și Pază.

În 2014, Dumitru Iliescu a fost acuzat de DNA pentru folosire de informații secrete și cumpărare de influență. Acesta beneficia în mod nelegal de informații din dosarele procurorilor anticorupție și îi dădea astfel de informații deputatului Viorel Hrebenciuc, acuzat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, conform surselor citate.

Potrivit interceptărilor din dosar, Dumitru Iliescu afla informații confidențiale din dosarele DNA de la o sursă din interiorul parchetului, un ofițer de poliție judiciară, care avea acces la date clasificate din dosarele vicepreședintelui Camerei Deputaților, Viorel Hrebenciuc. În schimbul informațiilor, Dumitru Iliescu i-ar fi cerut și el lui Viorel Hrebenciuc mai multe favoruri.