Declarația a fost făcută în contextul prezentării proiectelor culturale deja asumate de Direcția de Cultură a Primăriei Capitalei pentru a marca Centenarul Marii Uniri.

"Ne dorim să fie o sărbătoare a noastră, a tuturor. Și nu doar cum, probabil, din păcate, în anumiți ani, se organizau evenimente mai degrabă pentru elită. Elita oricum va organiza aceste momente - și simpozioane, și forumuri - dar cred că trebuie să coborâm lângă oameni, în stradă”, a declarat Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Astfel, anul viitor va fi inaugurat un parc în zona Pieței Eroilor,  o școală din București va purta numele unui personaj istoric emblematic și vor mai fi dezvelite încă patru statui. De asemenea, vor fi deschise zeci de expoziții tematice, vor avea loc lansări de filme documentare, spectacole de teatru, albume și cărți despre Marea Unire și personalitățile care au marcat acest eveniment, spectacole folclorice.

Marea Unire va fi celebrată și "metaforic", prin lansarea la apă, în cadrul a două evenimente distincte, unul la Londra și altul la București, a unei flotile alcătuite din ambarcațiuni care vor reprezenta regiunile istorice ale României Mari. (Detalii, pe News.ro)