Când pe scările mai obscure ale Senatului e întuneric, plin de praf, pahare, chiștoace de țigări și cuvinte obscene, parcă timpul de așteptare al ascensorului și doamnele din lift care nu fac nimic altceva decât să apese butoane, nu mai sună așa rău.

Chiar dacă la ultimul etaj al Senatului, la capătul unor scări pe care s-ar putea filma cu succes un film de groază, stă lipit un afiș care atenționează că fumatul este interzis, de-a lungul treptelor stau aruncate, fie pe jos, fie îngrămădite în cești de cafea sau pahare de plastic, chiștoace de țigări, semn că aleșii noștri, consilierii lor și restul angajaților nu prea respectă legea.

 

Casa scării Senatului pare să fie folosită tocmai doar pentru fumat, având în vedere că arată ca și cum angajații de la curățenie nu au mai trecut cu măturile pe acolo de câteva luni buni, decât poate să tragă ghemotoacele de praf mai spre balustradă, curentul - la câteva etaje- nu funcționează, firele electrice sunt ieșite din întrerupătoare, iar pe uși stau scrise cuvinte deocheate.

 

 

Pesemne că angajații din Parlament se bazează pe faptul că vizitatorii optează oricum pentru lifturi - că doar nu au ascensoare și liftieri degeaba - căci s-au făcut atât de comozi încât și-au adus chiar și perne pe care să se așeze în pauza de țigară. 

 

 

Lăsând mizeria și întunericul la o parte, cum întâmplarea face ca tocmai Senatul să fie cel care, în urmă cu mai mult de un an, a permis fumatul în "spaţii separate și complet izolate" și a definit spațiul închis de la locul de muncă ca fiind "orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, atragem atenția aleșilor și angajaților că acestea ar trebui să fie și inscripţionate special, și nu cu semnul de "fumat interzis".

Dar ce mai contează când pereții oricum sunt murdari și jerpeliți, iar mirosul de tutun deja impregnat în ei?