Sindicaliștii susțin că 30.000 de angajați din administrația centrală sunt afectați de actele normative care au modificat salarizarea din sectorul public.

Funcționarii publici din administrația centrală vor da în judecată Guvernul, a anunțat Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.

„Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanța 79, cea care modifică contribuțiile și le transferă de la angajator la angajat și Ordonanța 90, care spune că la creșterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuțiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creștere de 25%. Alții au beneficiat de o creștere parțială, alții deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenția de presă Mediafax, Sebastian Oprescu.

Potrivit lui Oprescu, în prezent, din cei 70.000 de funcționari din administrația centrală, 30.000 sunt afectați de actele normative contestate.