Sindicaliștii susțin că 30.000 de angajați din administraţia centrală sunt afectați de actele normative care au modificat salarizarea din sectorul public.

Funcţionarii publici din administraţia centrală vor da în judecată Guvernul, a anunţat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

„Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanţa 79, cea care modifică contribuţiile şi le transferă de la angajator la angajat şi Ordonanţa 90, care spune că la creşterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuţiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creştere de 25%. Alţii au beneficiat de o creştere parţială, alţii deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Sebastian Oprescu.

Potrivit lui Oprescu, în prezent, din cei 70.000 de funcţionari din administraţia centrală, 30.000 sunt afectaţi de actele normative contestate.