Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat miercuri șase percheziții domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unei grupări care fura motorină din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța, relatează Agerpres.

Procurorii susțin că membrii acestei grupări au sustras diverse cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de Guvernul SUA fiind de 2 milioane de dolari.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unei acțiuni ample desfășurate de procurorii DIICOT și Poliția Română, pentru destructurarea unor grupări specializate în săvârșirea de infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave.Astfel, în mai multe județe, vor puse în executare 116 mandate de percheziție domiciliară și 49 de mandate de aducere.