Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a spus marți că un singur caz confirmat cu varianta Delta poate ajunge la alte peste 390.000 de infectări în două luni.

"Dacă ne uităm la faptul că varianta Delta este dominantă, comparativ cu varianta Alfa, când rata bazală de reproducere a cazului era de circa 2 comparativ cu rata bazală de reproducere a cazurilor la varianta Delta, de 5 în medie, pot să vă spun că după 8 cicluri repetitive de transmitere de la un caz cu variantă Alfa se ajunge, în circa două luni, la alte 256 de cazuri noi de boală, spre deosebire de varianta Delta, în același interval de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate", a spus Gheorghiță.

El a afirmat că transmiterea variantei Delta este similară cu niveluri ridicate de răspândire a bolilor transmisibile ale copilăriei: pojarul sau vărsatul de vânt.

"Se răspândește foarte ușor, tocmai de aceea, în momentul de față, este foarte important să respectăm și celelalte măsuri de prevenție nefarmaceutice, în mod deosebit în zone supraaglomerate, chiar dacă sunt în spații exterioare, atunci unde există risc mare de expunere, și cu atât mai mult în spațiile închise",  a adăugat medicul.