Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Vâlcea a decis adoptarea mai multor măsuri de restricții la nivelul județului din cauza ratei mare de infectare cu COVID-19.

Astfel, una dintre măsuri, care intră în vigoare miercuri, prevede că purtarea măștii de protecție devine obligatorie în tot județul atât în spațiile publice închise, cât și în spațiile publice deschise.

De asemenea, membrii CJSU Vâlcea au hotărât ca, în perioada 14 - 28 octombrie, în 31 de localități din județ, care înregistrează o rată de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile mai mare de 1,5/1000 de locuitori, organizarea de activități, întruniri, vizite și alte evenimente private în cadrul gospodăriilor populației, cu participarea a mai mult de 25 de persoane în același timp, să fie interzisă, iar activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor din aceste localități să fie permisă doar în intervalul orar 07:00 - 22:00 și doar pentru 1/3 din capacitatea autorizată a acestora.

În cazul restaurantelor și cafenelor cu activitate în exteriorul clădirilor (terase, corturi, foișoare) din aceste localități, programul de funcționare în această perioadă de două săptămâni va fi, de asemenea, permis doar în intervalul orar 07:00 - 22:00.

Totodată, între 14 și 28 octombrie, în aceste 31 de localități sunt suspendate: activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, activitatea cinematografelor, organizarea de spectacole, concerte și evenimente culturale, precum și organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, zile onomastice etc) și rânduieli bisericești (pomeni și parastase) atât în localurile publice situate în spații închise (restaurante, cafenele, săli de evenimente) cât și în cele din spații deschise (terase, corturi, foișoare etc).

De asemenea, în aceste localități sunt interzise, în perioada 14-28 octombrie, evenimentele publice ocazionale de tip târguri săptămânale, târguri de produse tradiționale, bâlciuri, talciocuri, piețe volante.

Localitățile din județ în care s-a depășit pragul critic de infectări cu virusul SARS-CoV-2 de 1,5 /1000 de locuitori și în care se vor aplica aceste restricții sunt:

Milcoiu (9,66);

Râmnicu Vâlcea (4,45);

Stoenești (4,16);

Titești (4,15);

Drăgoești (3,10);

Olanu (3,10);

Șirineasa (3,09);

Golești (3,07);

Pietrari (3,05);

Vlădești (3,00);

Brezoi (2,95);

Băile Olănești (2,92);

Călimănești (2,74);

Costești (2,60);

Bujoreni (2,56);

Păușești Măglași (2,48);

Stoilești (2,46);

Sălătrucel (2,27);

Ștefănești (2,20);

Runcu (2,15);

Nicolae Bălcescu (2,12);

Budești (2,09);

Păușești Otăsău (2,01);

Mihăești (1,90);

Galicea (1,89);

Ocnele Mari (1,74);

Lădești (1,71);

Malaia (1,69);

Ionești (1,67);

Dăești (1,58);

Bărbătești (1,55).

Tot astăzi, prin Hotărârea nr. 30 a CJSU Vâlcea, a fost aprobată și reactualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ. Toate unitățile școlare din localitățile unde incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori vor trece pe scenariul roșu.

Aceste unități școlare sunt din localitățile Milcoiu, Râmnicu Vâlcea, Stoenești, Titești, Drăgoești, Olanu, Șirineasa, Golești, Pietrari și Vlădești. La acestea se adaugă, tot pe scenariul roșu, Școala Gimnazială Rusănești din comuna Fârtățești și Colegiul Național Gib Mihăescu din Drăgășani, unde au fost confirmate cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 fie în rândul profesorilor, fie în rândul elevilor.

Scenariile modificate vor intra în vigoare începând cu data de 14 octombrie 2020, urmând să fie actualizate săptămânal în funcție de evoluția situației epidemiologice de la nivelul județului.

Menționăm, de asemenea, că în perioada 14 - 28.10.2020, activitatea creșelor din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi suspendată.