Mircea Dumitru anunţă că nu va fi oprit concursul pentru directori, organizat de Ministerul Educaţiei, şi a spus că iniţiativa din Senat pentru amânarea examenului pare o continuare a unei politici de subordonare a şcolilor unor interese de partid.

"Am fost foarte surprins, chiar şocat când am văzut această reacţie adversă faţă de concurs. Nu ştiu dacă mai există în momentul de faţă în România un sistem de importanţa educaţiei, un sistem social care să însemne ceva pentru viaţa României de astăzi şi în care selecţia managerilor să nu se facă pe bază de concurs public şi transparent. Faptul că atât de mulţi politicieni, faptul că atât de mulţi oameni din sistemul educaţiei au această reacţie cred că este şi rezultatul a multor ani, cel puţin opt ani în care lucrurile au fost organizate doar politic în ceea ce priveşte conducerea şcolilor, a liceelor în general", a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, relatează News.ro.

Ministrul a susţinut că este normal ca o dată la patru ani să fie organizat concursul pentru ocuparea posturilor de directori în învăţământul preuniversitar:

"Cred că acum este un moment foarte important în care semnalul acestuia guvern, în care semnalul Ministerului Educaţiei, prin reprezentanţii săi este acela că educaţia trebuie să intre într-un regim de normalitate. Aceasta trebuie să fie normalitatea ca o dată la patru ani său o dată la încheierea ciclului pe care îl ai potrivit contractului de management să se organizeze un concurs".

 

El a precizat că nu se luptă cu un partid sau cu altul, dar prelungirea unei situaţii de provizorat ar fi aberantă.

Ministrul a explicat că reprezentanţi ai partidelor politice "pretind că vor să facă concurs, deşi concursuri nu s-au mai organizat de cel puţin opt ani, iar soluţia pe care o oferă este să mai amâne un concurs, care se poate organiza, potrivit legii, peste încă un an sau poate chiar mai mult".

Oficialul a precizat că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) nu va opri desfăşurarea concursului: "Ministerul Educaţiei s-a angajat să organizeze acest concurs public. Vreau să vă anunţăm că nu ne vom opri, aşa cum am anunţat, şi calendarul şi metodologia, cadrul legal, toate acestea definesc deja concursul care este în desfăşurare".

Referitor la iniţiativa din Senat de a se introduce "ad-hoc un paragraf în lege în aşa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor", Mircea Dumitru a subliniat că ea pare, de fapt, o continuare a unei politici de condiţionare a şcolilor din România şi de subordonare a acestor şcoli unor interese de partid.

"Noi respingem această metodă de a conduce şcolile din România şi insistăm asupra nevoii de a avea un cadru transparent şi predictibil în care cei buni dintre profesori care se dovedesc a fi şi manageri buni în şcoli să poată să conducă pe o perioadă de mandat determinată", a spus Mircea Dumitru.

Profesori împiedicaţi să se înscrie la concurs

Cum mai mulţi profesori au anunţat că sunt împiedicaţi să se înscrie, ministrul a precizat că ministerul pe care îl conduce va apela la autorităţile statului în cazul în care profesorii care doresc să se înscrie la concurs sunt împiedicaţi, "sub diferite forme", să facă acest lucru.

"Am primit în ultima vreme mesaje de la profesorii care doresc să se înscrie la concurs, care ne aduc la cunoştinţă faptul că fie sunt împiedicaţi sub diferite forme să participe la concurs, neavând acces la anumite documente şcolare care sunt importante, sunt obligatorii pentru a finaliza dosarul, fie sub forme psihologice mai subtile se încearcă determinarea lor de a nu putea să se înscrie la concurs", a afirmat ministrul, solicitând tuturor directorilor în funcţie să pună la dispoziţia colegilor lor toate documentele şcolare de care este nevoie, planurile de dezvoltare instituţională ale unităţilor şcolar.

"Dacă vom primi în continuare mesaje, dacă ni se va semnala faptul că cei care doresc să se înscrie la concurs sunt împiedicaţi, nu vom ezita să apelăm la autorităţile statului pentru a aduce din nou legea în şcoli", a avertizat el.

Poveşti din Senat: amendamente introduse pe şest, semnături false

Săptămâna trecută, presa a descoperit că, în cadrul Comisiei de Învăţământ a Senatului, a fost introdus un amendament la Legea Educaţiei, care prevede amânarea pentru anul viitor a concursului pentru directorii de şcoli.

Liberalii din Comisie susţin că ei nu au ştiut de acest amendament şi au acuzat-o pe senatoarea PSD Ecaterina Andronescu că l-ar fi introdus. 

Într-o intervenţie la Digi24, fostul ministru al Educaţiei a refuzat să spună cine a introdus amendamentul care amână concursul, pe motiv că nu este important.

Întrebată în ce cadru s-a discutat despre acest amendament şi dacă a fost la curent cu discuţiile despre introducerea lui, Ecaterina Andronescu a refuzat categoric să dea detalii, acuzând jurnalistul că se poartă cu ea "precum Inchiziţia".

Potrivit unor surse din comisie citate de News.ro, amendamentul ar fi fost adoptat în prezenţa a doar trei senatori: Ecaterina Andronescu, Marin Burlea şi Cătălin Croitoru, toţi de la PSD.

Mai mult, liberalii au acuzat că a fost falsificată semnătura senatorului PNL Dumitru Oprea, secretarul Comisiei de Învăţământ, care nu a fost prezent la şedinţa în care s-a adoptat amendamentul controversat, şi au cerut înlocuirea din Comisie a fostului ministru al Educaţiei.

Luni, în plenul Senatului, Andronescu a respins acuzaţiile, afirmând că a semnat raportul la iniţiativa legislativă şi, atunci când a semnat, nu exista semnătura secretarului de comisie, care nu a fost prezent.

Ecaterina Andronescu a anunţat că cere Comisiei de învăţământ să continue această iniţiativă şi să dea dreptul şcolilor să îşi desemneze directorii pe baza unui plan managerial:  ”Să nu mai spună nimeni că punem noi directorii şI să îi poată destitui când nu şi-au respectat proiectul de managament”.