Costel Ghimiș va fi șeful Poliției Caracal pe o perioadă de șase luni, iar pe funcția de adjunct a fost împuternicit inspectorul principal Daniel Țucma, scrie realitateadeolt.net.

Anterior acestei numiri prin dispoziția noului inspector șef al IPJ Olt, Vasile Armașu, Costel Ghimiș era șeful Serviciului Ordine Publică din cadrul Poliției Caracal, iar Daniel Țucma era șef al Secției Poliție Rurală Deveselu.

El a fost numit după ce fostul șef Nicolae Mirea a fost demis.

În 2017, Costel Ghimiș a participat la concursul pentru conducerea Poliției Caracal, dar a luat doar 5,80.

Nicolae Mirea a fost demis pentru modul în care s-a acționat încă de la anunțarea dispariției Alexandrei Măceșanu. El n-a luat în serios dispariția fetei de 15 ani.

Potrivit unchiului Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, când tatăl fetei a mers să declare dispariția s-a lovit de un răspuns halucinant: "Hai, bă, ce dracu’… știi cum sunt fetele în ziua de azi… apare mâine-poimâine cu iubitul de mână!"