Reprezentanții platformei de anunțuri online au declarat, pentru Agerpres, că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation, și că au trimis o solicitare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

"OLX urmărește acest subiect încă de la primele anunțuri apărute pe platforma noastră. În același timp, investigăm aspectele legale ce țin de comercializarea acestor tipuri de proiecte. Am făcut și o solicitare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în acest sens, pentru a evita orice tip de nereguli. De asemenea, conform protocolului și termenilor și condițiilor OLX, acceptăm astfel de anunțuri atât timp cât obiectul afacerii nu este de tip piramidal, nu implică videochat, jocuri de noroc sau tranzacții virtuale", au transmis reprezentanții OLX, la solicitarea Agerpres.

În ultimele șase luni, s-au publicat circa 200 de anunțuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation.

În urmă cu o săptămână, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, ministrul de resort, Radu Oprea, a fost întrebat care este opinia sa despre faptul că unii câștigători ai programului guvernamental Start-Up Nation își vând proiectele pe OLX.

"Spiritul antreprenorial se vede că este viu în România, că suntem creativi și inventivi. Sigur că Start-Up Nation este un program care dorește să crească acest spirit antreprenorial", a răspuns inițial Oprea.

Parlamentarii au insistat, însă, pe subiect, iar Oprea a adăugat: "Ideea este că atunci când am discutat în Comisia economică a Senatului, împreună, dacă este corect să limităm creativitatea celor care aplică, împreună am ajuns la concluzia că nu este bine. Dacă se dovedește că, într-adevăr, devine un fenomen sau că are o incidență... este până la urmă vorba de un caz izolat sau de mai multe cazuri și trebuie să vedem în totalul aplicațiilor ce înseamnă și dacă se transformă sau nu într-un fenomen, dacă atingem un prag. Atunci într-adevăr cred că trebuie luate măsuri, trebuie introduse anumite limitări. Dacă sunt probleme izolate, până la urmă fac parte din viață și este normal să se întâmple".

Prin Start-up Nation, o firmă nou înființată primește o finanțare de până la 200.000 de lei. În sesiunea 2017 au fost declarate câștigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri, astfel că cele 200 de proiecte care au fost scoase la vânzare până acum pe OLX reprezintă circa 2,3% din total.

Pe 19 ianuarie, ministrul de atunci pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a recunoscut că dosarele depuse în programul Start Up Nation 2017, care s-au calificat la finanțare prin credit-punte, se confruntă cu o problemă în procesul de aprobare de la Fondul Român de Contragarantare (FRC), relatează Start-up Cafe. 

El a dat asgurări că implementarea programului de finanțare, ediția 2017, este în termen și a explicat că s-au rezolvat anumite blocaje de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, însă persistă problema de la Fondul Român de Contragarantare, abele instituții financiare de stat fiind implicate în procesul de creditare a firmelor din Start-Up Nation.